Prețurile sunt mai mari cu până la 50 de procente față de anul trecut, însă vor continua să crească iar adevărata scumpire din energie o vom resimți după Paști, în lunile mai-iunie, a avertizat într-o Ediție Specială la TVR, consultantul economic, Adrian Negrescu.
Parlamentul ar putea da iar peste cap toate calculele făcute la Palatul Victoria. Deși pensiile au crescut din aceasta lună cu 14 la sută, social-democrații au modificat în comisii amendamentul la rectificarea bugetară pentru punctul de pensie și au trecut majorarea cu un procent de 40 la sută. În plen, proiectul ar putea fi votat în această formă. Poate susține economia noastră așa ceva? Discutam cu Adrian Negrescu, consultant economic.
După pandemia de coronavirus, urmează o criză economică, avertizează specialiștii. Criză pe care mulți dintre noi o simt deja, de mai bine două luni. Cum se va traduce această criză în României ne spune Adrian Negrescu, consultant economic.