Adrian Marinescu
De șase luni, România luptă cu cel mai periculos virus al momentului. Primul caz de infectare cu noul coronavirus a fost confirmat pe 26 februarie. De atunci, numărul total al îmbolnăvirilor a trecut de 80.000. Aproape jumătate dintre pacienți au fost confirmați doar în ultima lună. 36.000 s-au vindecat deja. Unii și cu ajutorul terapiei cu plasmă prelevată de la cei care au învins virusul. Însă donatorii sunt prea puțini în comparație cu numărul celor care au nevoie de tratament.
Medicul Adrian Marinescu: Flacoanele primite de Remdesivir ajung pentru aproximativ 1200 de persoane. Asimptomaticii pot transmite boala
Primele şase mii de flacoane de Remdesivir de la Comisia Europeană au ajuns la spitalele din ţară care tratează cazuri mai grave de COVID-19. Iar medicii cer deja suplimentarea dozelor. Este primul medicament autorizat în Uniunea Europeană. Dar nu este un antiviral miraculos pentru COVID/19, spun doctorii.
Medicul Adrian Marinescu: Al doilea val ar putea fi mai ușor, dar depinde și de măsurile pe care le luăm acum. Transmiterea coronavirusului prin intermediul suprafețelor e redusă
Adrian Marinescu, medic primar boli infecțioase Institutul Matei Balș din București, a declarat într-o Ediție Specială la TVR1 că numărul îmbolnăvirilor de COVID-19 este unul rezonabil la nivelul întregii țări, având în vedere măsurile de relaxare și numărul mare al românilor veniți din străinătate. Vom vedea în săptămâna viitoare dacă lucrurile se schimbă, să sperăm că nu, a precizat Adrian Marinescu.
Dr. Adrian Marinescu: Este posibil ca odată cu gripa să revină și coronavirusul
Dr. Adrian Marinescu, medic primar boli infecţioase în cadrul Institutului "Matei Balş" din Bucureşti, invitat la Tema Zilei.
Dr. Adrian Marinescu, de la ”Matei Balș”: Vârful epidemiei în România va fi atins, cel mai probabil, după Paști
Medicul Adrian Marinescu a declarat, astăzi, la TVR că vârful epidemiei de COVID-19 va fi atins cel mai probabil după sărbătorilor pascale, când e posibil să intre mai mulți români în țară din zone afectate de coronavirus.

