Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la mănăstirea Glavacioc, adusă la Biserica Sfântul Gheorghe-Nou

Străvechea icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la mănăstirea Glavacioc, ce are o vechime de 600 de ani, va fi adusă în pelerinaj la biserica brâncovenească Sfântul Gheorghe-Nou, cu prilejul prăznuirii hramului de vară al bisericii, dar şi cu prilejul marelui praznic al Adormirii Maicii Domnului, zi în care Sfinţii Brâncoveni au fost martirizaţi.
Icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Nicula. Sursa foto: Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului

Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului. Noapte de rugăciune la Mănăstirea Nicula

Sunt zile pline de rugăciune la Mănăstirea Nicula, din județul Cluj. Zeci de mii de oameni au venit să se închine și să se roage la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului. Vârful pelerinajului a fost aseară, când credincioși veniți din toate colțurile țării si de peste hotare au asistat la momente emoționante.

15 august, Sfânta Maria Mare și Ziua Marinei Române

În calendarul popular, de Sânta Maria Mare se marchează trecerea de la vară la toamnă, iar marinarii sărbătoresc de ziua ocrotitoarei lor, Ziua Marinei. În 15 august este şi onomastica a peste 2 milioane de români.

A început pelerinajul la Mănăstirea Nicula. Sunt așteptați, până marți, de Adormirea Maicii Domnului, peste 70.000 de credincioși

A început unul dintre cele mai mari pelerinaje din țară, pentru creștinii ortodocși. La Mănăstirea Nicula, din județul Cluj, sunt așteptați, până marți, peste 70.000 de credincioși. Mulți dintre pelerini își instalează corturile pe dealurile din jurul lăcașului de cult sau sunt cazați în chiliile mănăstirii. Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, de pe 15 august, este importantă peste tot în lumea creștină, dar în Transilvania are o profunzime aparte, datorită Icoanei făcătoare de minuni de la Mănăstirea Nicula.

Creştinii ortodocşi intră în postul Adormirii Maicii Domnului

Creştinii ortodocşi intră, de astăzi, în post. În popor, Postul Adormirii Maicii Domnului mai este cunoscut și sub denumirea de Postul Sfintei Marii sau Sântămăriei. Este un post dur, dar și foarte important și îi pregătește pe creștini pentru cele două mari praznice ale lunii august, adică Schimbarea la Față și Adormirea Maicii Domnului.

Ziua Marinei, la Brăila. Localnicii s-au bucurat de jocuri marinărești și demonstrații militare. Premieră în Neamț: scafandrii militari au făcut exerciții demonstrative în fața Barajului Bicaz

A fost sărbătoare în toate porturile din țară, unde zeci de mii de oameni au venit la ceremoniile organizate de Ziua Marinei. Curioșii au admirat navele gătite de sărbătoare și marinarii îmbrăcați în uniforme de paradă. În Brăila, localnicii s-au bucurat din plin de jocurile marinărești și de demonstrațiile militare de pe faleză. În Neamț, pentru prima dată, scafandrii militari au făcut exerciții demonstrative în fața Barajului Bicaz.

Semnificația ridicării pavilionului, geacului și marelui pavoaz, la bordul navelor militare. De ce se trag 21 de salve de tun

Manifestările din portul militar Constanța au debutat cu ceremonialul de ridicare a pavilionului, geacului și marelui pavoaz, la bordul navelor militare, concomitent cu intonarea Imnului Național al României și tragerea a 21 de salve de tun. Comandorul Cornel Tănăsescu, de la Statul Major al Forțelor Navale, a explicat care e semnificația acestor simboluri.

Președintele Klaus Iohannis: Începând cu 2023, vom face un efort pentru a crește alocarea bugetară pentru Apărare, de la 2% la 2,5%. Fondurile, pentru modernizarea Armatei României, inclusiv a Forțelor Navale

Președintele României a declarat, de Ziua Marinei, că astăzi "este necesar un nivel superior de ambiție", inclusiv în domeniul apărării, "pentru a face față provocărilor multiple în actualul context extrem de complicat". "De aceea, începând cu anul 2023, vom face un efort în plus pentru a crește alocarea bugetară pentru Apărare de la 2% din PIB, cât este în prezent, la 2,5%", a spus șeful statului. El a adăugat că aceste fonduri vor fi folosite "pentru a accelera înzestrarea și modernizarea Armatei României, inclusiv a Forțelor Navale, și pentru a crește nivelul de pregătire a militarilor noștri".

Ultima Oră

Cele mai citite