Premieră în România. La Iași, medicii au făcut primele transplanturi de organe de la un donator din Republica Moldova. Doi pacienţi au primit rinichii unui bărbat de 41 de ani, care, în urma unui accident, a intrat în moarte cerebrală.
Şanse mai mari pentru pacienţii care au nevoie de transplant. România şi Moldova au semnat un acord în baza căruia vor face schimb de organe. În momentul în care apare un donator în România, se caută beneficiari printre pacienţii români. Dacă niciunul dintre bolnavii de pe listă nu este compatibil, atunci, organele vor ajunge la pacienţi din Republica Moldova. Şi invers.
15 pacienți români care au nevoie de transplant pulmonar vor fi operați anual în Ungaria. La noi, transplant pulmonar se face doar la Spitalul "Sfânta Maria" din Capitală, dar se operează doar cazurile mai puțin grave. Pe listele de aşteptare sunt 31 de pacienţi.
În România, puţine familii ale pacienţilor aflaţi în moarte cerebrală acceptă prelevarea organelor. Nici medicii nu discută însă cu acestea. Ministrul Sănătăţii a anunţat sancţiuni.
Doi oameni primesc o nouă şansă la viaţă. La Spitalul Floreasca din Capitală, un pacient primeşte o inimă nouă, iar la Institutul Fundeni, un bolnav cu ciroză hepatică primeşte un ficat. Donator a fost un bărbat de 34 de ani, din Baia Mare, care a intrat zilele trecute în moarte cerebrală, după un accident de maşină. Familia a decis să îi doneze organele, pentru a salva alte vieţi.