Comisia Europeană urmează să decidă în privința exporturilor din Ucraina. România va pregăti un mecanism de susținere financiară pentru agricultorii români

Bulgaria se retrage din coaliția est-europeană a celor cinci țări, care au cerut interzicerea importurilor de cereale ucrainene, iar România va pregăti un mecanism de susținere financiară pentru agricultorii români, în cazul în care Comisia Europeană hotărăște să ridice restricțiile aplicate grânelor ucrainene. Executivul de la Bruxelles este așteptat să spună dacă prelungește sau nu restricțiile aplicate exporturilor ucrainene până pe 31 decembrie.

Ministrul ucrainean de Externe: Exporturile de cereale ucrainene nu sunt cauza principală a destabilizărilor de pe piața UE. Problemele ridicate de fermieri nu au fost rezolvate la nivelul guvernelor lor

Ucraina se așteaptă ca, din 15 septembrie, UE să ridice interdicțiile pentru comercializarea cerealelor. Un astfel de pas ar opri încălcările Acordului de Asociere UE-Ucraina, precum și principiile și normele Pieței Unice a UE, spune ministrul Afacerilor Externe al Ucrainei, Dmitro Kuleba, într-un comunicat.

Niciun rezultat după întâlnirea Putin - Erdogan de la Soci. Moscova se va întoarce la acordul cerealelor doar după ce condițiile puse de Rusia vor fi îndeplinite

Președintele Erdogan nu a reușit să îl înduplece pe Putin ca Rusia să revină la acordul pe cereale, o înțelegere extrem de importantă pentru asigurarea securității alimentare în lume. Liderul de la Ankara a renunțat într-o oarecare măsură și la solidariatatea internațională în ceea ce privește izolarea și pedepsirea Rusiei și s-a dus direct la Putin acasă, în speranța că va debloca această situație. Ce ecouri a avut întâlnirea Putin-Erdogan aflăm de la corespondentul TVR la Moscova, Liviu Iurea.

Aglomerație pe Dunăre după bombardamentele rușilor. Zeci de vase așteaptă să intre în România dinspre porturile din Ucraina

E aglomerație pe Dunăre, cu zeci de vase care așteaptă să intre în România dinspre porturile din Ucraina. Chiar dacă pe alocuri traficul se desfășoară greoi, activitatea de export de cereale continuă într-un ritm susţinut, în pofida atacurilor lansate de ruși asupra unor instalații portuare din Ucraina, aproape de malul românesc al Dunării.

Ultima Oră

Cele mai citite