accident nuclear
Îngrijorarea privind criza de la centrala nucleară de la Zaporojie, din Ucraina, cea mai mare din Europa, ocupată de soldaţii ruşi, este în creştere la nivel internaţional. La noi, mulţi oameni, mai ales cei în vârstă, se tem de un dezastru nuclear. Dintre cei mai tineri, doar 2.400 au ridicat însă iodura de potasiu care ar trebui luată dacă ar veni la noi un nor radioactiv.
Lanț decizional în cazul unui eveniment nuclear pe teritoriul Ucrainei. După validarea datelor împreună cu Agenția internațională pentru energia atomică, este informat premierul
"Ruşii vor racordarea centralei nucleare de la Zaporojie la sistemul din Crimeea", a declarat şeful Energoatom, operator ucrainean de energie. El a avertizat, într-un interviu pentru Reuters, asupra riscului ridicat de la centrală, în cazul unui atac, ce ar putea duce la apariţia unui nor de radiaţii. În România, autorităţile dau asigurări că monitorizează permanent ce se întâmplă la Zaporojie. Coordonatorul Comisiei naţionale pentru controlul activităţilor nucleare discută cu partea ucraineană, cu reprezentanţi ai Agenției Internaţionale pentru energie atomică. El a precizat pentru TVR că în cazul unui incident, premierul României ar fi notificat în cel mult 90 de minute.
România a donat un milion de pastile de iodură de potasiu Republicii Moldova
Ministrul Sănătății Alexandru Rafila a anunțat că România a donat Republicii Moldova un milion de pastile de iodură de potasiu, “cantitate conform cu solicitarea lor”.
Marcel Ciolacu, despre anunțul ministrului Sănătății privind pastilele de iodură de potasiu: Trebuie să lucreze mai bine cu echipa de comunicare sau să o schimbe
Preşedintele PSD Marcel Ciolacu a declarat, marţi, că anunţul ministrului Sănătăţii cu privire la pastilele de iodură de potasiu nu a fost “bine prezentat şi argumentat” şi că Alexandru Rafila ar trebui „să lucreze mai bine cu echipa de comunicare sau să o schimbe”.
Apel ferm al ministrului Sănătății pentru românii până în 40 de ani: “Să meargă cât mai repede să-și ridice pastilele de iodură de potasiu!” | Medicii de familie, nemulțumiți
Ministrul Sănătății Alexandru Rafila îi îndeamnă pe românii cu vârsta sub 40 de ani să meargă cât mai repede să-și ridice pastilele de iodură de potasiu. El a adăugat că sunt 2.500 de farmacii în toată țara în care se găsesc aceste pastile, iar oamenii le pot ridica gratuit, pe baza rețetei. Anunțul ministrului i-a nemulțumit pe medicii de familie.
Ziua Internațională de reamintire a dezastrului de la Cernobîl. 36 de ani de la accidentul de la centrala atomoelectrică
Ținut secret de sovietici, accidentul de la centrala atomoelectrică de la Cernobîl din 26 aprilie 1986 a afectat întreaga Europă şi milioane de oameni au fost victime ale radiaţiilor. Reactorul 4 al centralei a devenit practic un enorm depozit de deşeuri radioactive, un pericol pentru încă cel puţin 3.000 de ani.
Distribuția pastilelor de iod, amânată pentru a doua jumătate a lunii aprilie
Distribuirea pastilelor de iodură de potasiu către populaţie se amână pentru partea a doua a lunii, anunţă Ministerul Sănătăţii.
Medicii de familie nu vor să distribuie pastilele cu iod, pentru că s-ar bloca activitatea la cabinete
Medicii de familie au rămas fermi: nu vor să distribuie pastilele cu iod care se iau în caz de accident nuclear. Spun că astfel s-ar bloca activitatea la cabinete, care acum sunt asaltate de pacienţi cu viroze, gripă sau Covid. Şi nici legea nu le permite. Ministrul Sănătăţii vrea să înceapă distribuţia săptămâna viitoare, dar nu i-a convins şi pe medici, la negocierile de la minister.
EXCLUSIVITATE Unde și în ce condiții sunt ținute cele 3 milioane de tablete de iodură de potasiu pentru populația din Capitală. Pastilele vor fi împărțite doar dacă va crește nivelul de radioactivitate
O echipă a Știrilor TVR a filmat în exclusivitate la Unifarm, în depozitul în care sunt ținute pastilele de iod care vor fi distribuite populației. Ele trebuie luate doar dacă va crește nivelul de radioactivitate și doar dacă Ministerul Sănătății va decide acest lucru. De altfel, persoanelor de peste 40 de ani nu le este recomandat să ia pastilele cu iod.

