Luni 7 iulie 2025 | București 27˚C / Mai mult noros

Sute de mașini blocate pe un drum neasfaltat. Turiștii străini se aflau într-un tur al Europei și se îndreptau spre Băile Herculane. Salvatorii au reușit să îi scoată din zonă

5 iulie 2023, 09:31

Turiștii străini au plecat cu peste 100 de autoturisme, într-un tur prin Europa. Una dintre destinaţiile din România era staţiunea Băile Herculane. Pentru că drumul cel mai scurt este prin Câmpu lui Neag, străinii au ales acest traseu, fără să știe că este închis circulației.

Drumul Național 66A face legătură între localitatea Câmpu lui Neag și Băile Herculane, dar este asfaltat doar pe o porțiune de 10 km, la ieșirea din Uricani.

Din cauza gropilor, unele mașini și-au distrus baia de ulei sau toba de eșapament. În plus, pentru că în zonă nu există semnal, șoferii n-au putut comunica între ei.

Autoritățile au intrat în alertă, mai ales că în zonă era în vigoare un cod portocaliu de averse torenţiale. Echipe de salvatori din Gorj, Hunedoara și Caraș-Severin au fost trimise în ajutorul turiștilor străini. Un elicopter a fost trimis să supravegheze situaţia.

Din fericire, echipajele SMURD și Salvamont au reușit să îi scoată pe turişti din zonă şi să îi pună pe un traseu accesibil. Câteva persoane care au suferit traumatisme minore au primit îngrijiri medicale.

Chiar dacă era deja târziu când au revenit pe drumul asfaltat, turiștii și-au continuat traseul către Băile Herculane pe o rută accesibilă pentru toate tipurile de autoturisme.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite