Sute de oameni izolați în Vâlcea, după ce o alunecare de teren a distrus drumul de acces
Sute de oameni dintr-o localitate din județul Vâlcea sunt izolați. Singurul drum de acces a fost afectat de o alunecare de teren cauzată de ploile din ultimele zile
În comuna Sălătrucel, județul Vâlcea, zeci de familii au rămas izolate după ce o alunecare de teren a afectat singurul drum de acces pe o porțiune de aproximativ 70 de metri.
Autoritățile locale spun că fenomenul, reactivat de precipitațiile din ultimele săptămâni, s-a agravat, iar intervențiile întârzie din lipsa fondurilor.
Primarul localităţii,a precizat că alunecarea este una mai veche şi s-a reactivat din cauza precipitaţiilor din ultimele săptămâni, în prezent circulaţia autovehiculelor fiind oprită în zonă. El a precizat că a informat Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Vâlcea despre această alunecare de teren, iar o comisia de specialişti sub coordonarea Prefecturii a fost deja în zonă pentru a evalua situaţia, însă până acum nu s-a intervenit pentru stabilizarea terenului, care continuă să se surpe.

