Suspiciuni de fraudă la bacalaureat în Gorj. Un consilier local, în vizorul anchetatorilor

14 iulie 2026, 19:01 (actualizat 14 iulie 2026, 21:22)

Examenul de bacalaureat din județul Gorj a intrat în atenția anchetatorilor. Aceștia suspectează că un consilier local ar fi fost ajutat de membrii comisiei de supraveghere să rezolve subiectele de examen. Consilierul neagă acuzațiile. Mai mult, el nu a reușit să promoveze bacalaureatul.

Consilierul din Motru a susținut examenul de bacalaureat la sesiunea care a avut loc în urmă cu două săptămâni. Însă anchetatorii au suspiciuni că ar fi fraudat examenul. Acum și Inspectoratul Școlar verifică modul în care s-au desfășurat probele.

Ioana Săcăgiu – purtător de cuvânt IPJ Gorj: Polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat, în timpul susținerii probelor scrise, ar fi fost ajutat de membrii comisiei de examen, care i-ar fi permis să susțină examenul cu încălcarea prevederilor legale. S-a stabilit că pot fi întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de neglijență în serviciu.

Ionuț Catrina – purtător de cuvânt IȘJ Gorj: Aceste aspecte vor fi verificate de Inspectoratul Școlar în perioada următoare, urmând a fi luate măsurile de rigoare, în condițiile în care acestea se confirmă.

Politicianul, în vârstă de 39 de ani, nu a reușit să obțină media de trecere la bacalaureat. El neagă acuzațiile.

Prin telefon – Nicolae Milca – consilier local: Este o plângere anonimă, fapta nu există, nu s-a copiat, fapta nu există. Ce note am, note de cât am reușit să mă pregătesc, după atâția ani e destul de greu. Subiectele sunt de o complexitate mult mai dificilă decât cele care erau pe vremea noastră.

Dacă suspiciunile anchetatorilor se confirmă, cadrele didactice implicate în fraudarea examenului de bacalaureat riscă excluderea din învățământ.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite