Surse: Decizie CCR – legea privind statutul magistraților se reîntoarce în Parlament

19 aprilie 2018, 17:24

Parlamentarii PNL şi USR au depus pentru a doua oară sesizare la Curtea Constituţională privind legile justiţiei, după ce legislativul le-a modificat în urma deciziei CCR, amintește Agerpres.

Documentul este împărţit în trei sesizări, pe fiecare lege.

În sesizarea referitoare la modificarea Legii 303/2004 privind statutul magistraţilor, semnatarii au subliniat că Parlamentul şi-a depăşit limitele stabilite prin Decizia Curţii nr. 45/2018, modificând şi alte dispoziţii, care nu se află în legătură indisolubilă cu prevederile declarate neconstituţionale.

Parlamentarii PNL si USR au depus sesizări și în ceea ce privește celelalte două legi ale justiției – organizarea judiciară și organizarea CSM. Potrivit acelorași surse, acestea au fost respinse.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite