Superliga, etapa a 6-a: Dinamo – UTA 1-1, meci cu doi eliminați de la gazde
Remiză cu scântei la București, Abdallah a marcat împotriva fostei echipe, Milanov și Mihai au văzut „roșu” pe final.
Meciul de pe Arena Națională a adus față în față două dintre echipele fruntașe ale clasamentului, cu un joc solid arătat în primele etape.
Arădenii au început mai bine partida și, după două ocazii irosite de Tzionis și Costache, au deschis scorul prin nimeni altul decât Hakim Abdallah, ex-dinamovistul finalizând pe contraatac.
A urmat ceva ce mai rar se vede pe stadioanele din România: Abdallah nu a celebrat golul, iar fanii dinamoviști i-au scandat numele.
Dinamo a fost periculoasă în prima repriză abia în minutele de prelungire, la dubla ocazie a lui Cîrjan și Musi.
Egalarea a venit însă după aproape o oră de joc, când Cîrjan l-a găsit bine în careu pe Mamoudou Karamoko și acesta n-a greșit ținta.
Finalul a fost stupefiant pentru fanii gazdelor. Mai întâi Milanov a primit al doilea galben, apoi „câinii roșii” au rămas în 9, fiind eliminat și Mihai, tot pentru cumul de cartonașe galbene.
În primul meci al etapei, Unirea Slobozia a trecut de Metaloglobus cu 2-1, prin două goluri marcate pe final. Oaspeții au deschis scorul printr-un autogol al veteranului Adnan Aganovic, mingea deviind din acesta în plasă după un corner.
Au urmat mai multe ocazii la poarta bucureștenilor, dar imprecizia ialomițenilor la finalizare ori intervențiile excelente ale portarului Gavrilaș au menținut avantajul echipei lui Teja.
Se părea că Metaloglobus va bifa în deplasare, în fapt pe terenul din Clinceni unde ambele combatante își dispută momentan meciurile de acasă, prima victorie din campionat.
Numai că a venit faza din minutul 84, când Achim comite henț în propriul careu și centralul Vădana a dictat penalty pentru Slobozia, îndelung contestat de cei de la Metaloglobus, și transformat de Florin Purece.
Autorul golului egalizator avea să fie eroul gazdelor, marcând golul victoriei chiar în ultimul minut, cu un șut din marginea careului.
Etapa a 6-a:
Dinamo – UTA Arad 1-1 (Karamoko ’59 / Abdallah ’33)
Unirea Slobozia – Metaloglobus 2-1 (Purece ’84 pen, ’90 / Aganovic ’17 aut.)
Sâmbătă:
Petrolul – Hermannstadt (ora 21:30)
Duminică:
Csikszereda – Universitatea Craiova (ora 16:15)
CFR Cluj – FC Botoșani (ora 18:30)
Rapid – FCSB (ora 21:30)
Luni:
FC Argeș – Oțelul (ora 19:00)
Farul – Universitatea Cluj (ora 21:30)
Etapa viitoare (22-25 august): UTA Arad – Unirea Slobozia, Metaloglobus – Rapid, FCSB – FC Argeș, Universitatea Cluj – Dinamo, Oțelul – CFR Cluj, Hermannstadt – Farul, FC Botoșani – Csikszereda, Universitatea Craiova – Petrolul.

