Sucul de portocale s-ar putea scumpi. Zonele cu cele mai mari producții de portocale vor avea scăderi semnificative

13 mai 2024, 08:41 (actualizat 13 mai 2024, 08:44)

După ciocolată e posibil ca și sucul de portocale să fie mai scump în perioada următoare. La nivel global nu avem probleme doar cu producția de cacao sunt afectate și culturile de portocale, potrivit celor mai noi date.

Specialiștii fac niște estimări dure, iar zonele cu cele mai mari producții de portocale vor avea scăderi semnificative, așa cum nu s-a mai întâmplat în ultimii 36 de ani.

Bloomberg a văzut cele mai recente analize ale unei companii de cercetare de piața și se pare că Brazilia, cel mai mare exportator mondial de suc de portocale, ar urma să aibă cel mai prost sezon din ultimele aproape 4 decenii.

Raportul arată că țara sud-americană va produce doar 232,4 milioane de cutii de portocale, fiecare cu o greutate de 90 de livre, adică undeva la 40 de kg cutia. După ce au tras linie, aceste milioane de cutii însumează cu 24% mai puține portocale decât în sezonul trecut.

Brazilia, fiind un lider mondial în exportul de suc de portocale, cu aceasta diminuare a ofertei va conduce automat la creșterea prețurilor la nivel global, afectând consumatorii și distribuitorii internaționali.

Pe plan intern, scăderea producției poate duce la pierderi semnificative pentru fermieri și pentru industriile conexe, de la procesare la distribuție, ceea ce ar putea accentua problemele economice în regiunile dependente de agricultură.

Mai mult, această criză ar putea stimula căutarea de alternative și diversificarea surselor de aprovizionare, afaceriștii urmând să preseze alți producători tocmai ca să acopere deficitul. Mai pe scurt, această este o problemă serioasă a vulnerabilităților pe care dependență de un singur tip de cultură sau de o singură regiune le prezintă pentru securitatea alimentară globală.

În ultima vreme, prețurile sucului de portocale pe piața internațională au început să crească semnificativ. Doar vineri, prețul a crescut cu 5%, atingând cel mai înalt nivel din ultimele trei luni. Și asta nu este tot: de la începutul anului până acum, prețurile au urcat cu 26%. Aceste creșteri indică faptul că sucul de portocale ar putea deveni tot mai scump.

Valurile de căldură din ultima perioadă au lovit dur culturile de portocale din Brazilia, chiar în perioada esențială de înflorire și formare timpurie a fructelor, adică între septembrie și noiembrie.

Situația s-a agravat și mai mult din cauza unei bacterii care duce la căderea prematură a citricelor. Acest dublu impact a dus la o reducere considerabilă a producției de portocale, iar Brazilia este responsabilă pentru aproape 70% din exporturile globale de suc de portocale.

Și…ca și cum problemele din Brazilia nu erau suficiente, situația în Statele Unite adaugă o presiune și mai mare pe piața globală a portocalelor.

Statul Florida, unul dintre cei mai importanți producători de suc de portocale din SUA, se confruntă cu o scădere continuă a producției din cauza unei boli devastatoare, care înverzește fructele.

Conform celor mai recente date ale Departamentului american al Agriculturii, publicate vineri, sezonul curent, care se va încheia în luna iulie, arată o producție de doar 17,8 milioane cutii de portocale în Florida, cu 5% mai puțîn decât estimările anterioare.

Această reducere adâncește deficitul global de portocale și intensifică preocupările legate de oferta de suc de portocale la nivel global.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite