SUA au oprit schimburile de informaţii cu Ucraina. Director CIA: Cred că vom lucra umăr la umăr, așa cum am făcut-o, pentru ca negocierile de pace să poată să decurgă
Suspendarea ajutorului militar pentru Ucraina a fost urmată şi de oprirea împărtăşirii de informaţii secrete cu Kievul. Partea americană a confirmat oficial datele vehiculate iniţial din surse anonime, dar se declară încrezătoare că această situaţie nu va dura mult. Este însă suficient pentru ca Moscova să facă noi victime. Noaptea trecută, un atac cu rachete a făcut 2 morţi şi zeci de răniţi la Krivoi Rog.
La două zile din momentul opririi, prin decizia preşedintelui Donald Trump, a tuturor transporturilor militare americane aflate în drum spre Ucraina, a venit şi confirmarea oficială: au fost oprite şi transferurile de informaţii secrete pentru Kiev.
Mike Waltz, consilier pentru securitate naţională: Am făcut un pas înapoi şi oprim şi analizăm toate aspectele acestei relații.
Administrația Trump a oprit, „totul”, inclusiv datele pe care Ucraina le-a folosit pentru a lovi ținte rusești, a confirmat o sursă care cunoaşte îndeaproape situaţia.
John Ratcliffe, director CIA: Președintele Trump a avut o întrebare reală dacă președintele Zelenski era dedicat procesului de pace. Și a spus: să facem o pauză.
Conform unei a doua surse, schimbul de informaţii ar fi fost întrerupt doar parţial.
Serhii Rakhmanin, membru Comitetul parlamentar de securitate naţională: Depinde de măsura în care Statele Unite le vor interzice partenerilor noștri, Canada, Germania, Franța și altor țări aliate, să împărtășească informații cu noi. Ei au capacitatea de a limita cantitatea de informații pe care partenerii noștri le pot împărtăși cu noi.
Pasul înapoi faţă de Kiev nu opreşte însă agresorul – Rusia. Doi oameni au murit noaptea trecută şi 29 au fost răniţi, dintre care 20 sunt în stare gravă, după ce forţele Moscovei au lovit cu rachete un hotel din oraşul Kryvoi Rog, în centrul Ucrainei.
14 oameni au fost salvaţi de sub dărâmături de echipele de urgenţă. Ucraina are o singură modalitate de a se proteja împotriva celor mai puternice rachete balistice ale Rusiei – sistemele de apărare Patriot, produse în Statele Unite.
Chiar înaintea discursului susţinut în Congres de Donald Trump, ruşii au atacat Odesa pentru a doua zi consecutiv. Un om a murit şi întregul oraş a rămas fără apă şi încălzire.
Ella, localnică din Odesa: Orașul suferă mai mult acum. Și țara. Nici la începutul războiului nu a fost la un asemenea nivel. Multe case au fost avariate, oamenii au fost scoşi pe străzi, familii întregi. Este înfricoșător.
Volodimir Zelenski: În reziliența armatei stă încrederea întregii națiuni. Și, desigur, avem încredere în diplomația noastră. Producția internă este mereu o prioritate. Facem demersuri pentru a crește producția ucraineană de arme. Și asta înseamnă în primul rând drone pentru front, pentru a salva viețile soldaților noștri. Echipele noastre din Ucraina și SUA au început să lucreze pentru o întâlnire. Andrii Yermak și Mike Waltz au vorbit. Există o mișcare pozitivă. Sperăm să avem primele rezultate săptămâna viitoare.
„Foarte scurt timp”a fost estimarea părţii americane pentru posibilitatea reluării sprijinului.
Director CIA, John Ratcliffe: Cred că pe frontul militar și pe frontul informațiilor, pauza care a permis ca acest lucru să se întâmple cred că va dispărea. Și cred ca vom lucra umăr la umăr cu Ucraina, așa cum am făcut-o, pentru a respinge agresiunea de acolo, pentru a aduce lumea într-un loc mai bun pentru ca negocierile de pace să poată să decurgă.
Liderul de la Kiev, Volodimir Zelenski, participă astăzi la reuniunea extraordinara de la Bruxelles privind apărarea Ucrainei şi a Europei.