SUA analizează cererea Ucrainei de a primi rachete Tomahawk cu rază lungă de acțiune. Zelenski propune construirea unui scut aerian comun cu aliații, la forumul de securitate de la Varșovia

29 September 2025, 08:07 (actualizat 29 September 2025, 19:31)

Statele Unite iau în considerare cererea Ucrainei de a obține rachete Tomahawk cu rază lungă de acțiune. Ucraina solicită acest tip de armament pentru a respinge ofensiva rușilor. Într-o primă reacție, Moscova a anunțat că monitorizează posibila livrare de rachete americane Tomahawk către Ucraina. Doar că acestea nu vor schimba situația de pe front.

Rachetele Tomahawk au o rază de acțiune de 2.500 de kilometri, deci pot lovi în profunzimea teritoriului rus, și ar fi un atuu puternic în arsenalul Ucrainei pentru a contracara atacurile permanente cu rachete și drone.

JD Vance, vicepreședintele SUA: Legat de întrebarea privind Tomahawk. Președintele va lua decizia finală. Președintele va face ceea ce e în interesul SUA.

Kremlinul afirmă că specialiști militari monitorizează posibila livrare de rachete Tomahawk către Ucraina, însă acestea nu vor schimba situația de pe câmpul de luptă.

La forumul de securitate de la Varșovia, președintele Volodimir Zelenski a reluat ideea unei apărări aeriene comune cu Polonia și România pentru a contracara dronele rusești.

Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei: Ucraina propune Poloniei și tuturor partenerilor noștri să construiască în comun un scut cu adevărat puternic împotriva amenințărilor aeriene ale Rusiei, iar acest lucru este posibil.

Donald Tusk, prim-ministrul polonez: Acest război, e și războiul nostru. Auzim adesea, la Varșovia, dar și în multe alte locuri din lume, oameni care spun: nu e războiul nostru, nu ne privește. E vorba de securitatea și supraviețuirea întregii civilizații occidentale. E războiul nostru.

Atacurile rușilor de azi-noapte s-au concentrat în nord-estul Ucrainei. Au fost lovite câteva localități, iar bombardamentele s-au soldat cu răniți, inclusiv copii, precum și cu distrugerea unor locuințe și magazine.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite