Vineri 13 iunie 2025 | București 26˚C / Cer variabil

Studiu îngrijorător: O ciupercă care te poate „mânca din interior” s-ar putea răspândi pe măsură ce planeta se încălzește

Aspergillus, o amenințare pentru umanitate/Profimedia Images
25 mai 2025, 19:43

O ciupercă periculoasă, care poate „mânca” corpul din interior, se răspândește rapid pe măsură ce planeta se încălzește, avertizează cercetătorii. Aspergillus, un agent patogen fungic responsabil pentru mii de decese anual, ar putea invada noi regiuni din întreaga lume, iar sistemele medicale nu sunt pregătite să facă față acestei amenințări în creștere, potrivit unui articol de pe CNN.

Ciupercile infecțioase, responsabile pentru milioane de decese anual, se vor răspândi semnificativ în regiuni noi pe măsură ce planeta se încălzește, potrivit unor cercetări recente — iar lumea nu este pregătită pentru asta.

Ciupercile sunt absolut peste tot. Acest vast regn de organisme, de la mucegaiuri la ciuperci, se dezvoltă în medii precum solul, compostul și apa. Ele joacă un rol important în ecosisteme, dar pot avea un impact devastator asupra sănătății umane: se estimează că infecțiile fungice ucid aproximativ 2,5 milioane de oameni pe an, iar lipsa de date ar putea însemna că numărul real este mult mai mare.

Cu toate acestea, încă suntem departe de a le înțelege pe deplin, mai ales în ceea ce privește modul în care aceste organisme extrem de adaptabile vor reacționa la încălzirea globală.

O echipă de oameni de știință de la Universitatea din Manchester a folosit simulări pe calculator și prognoze climatice pentru a cartografia posibila răspândire viitoare a Aspergillus, un grup comun de ciuperci răspândite în întreaga lume, care pot provoca aspergiloza — o boală gravă ce afectează în principal plămânii. Ei au descoperit că anumite specii de Aspergillus își vor extinde aria de răspândire pe măsură ce criza climatică se agravează, pătrunzând în zone noi din America de Nord, Europa, China și Rusia.

Studiul, publicat luna aceasta, se află în prezent în proces de evaluare de către experți independenți.

Ciupercile sunt relativ puțin studiate în comparație cu virusurile și paraziții, dar aceste hărți arată că agenții patogeni fungici vor afecta probabil majoritatea regiunilor lumii în viitor,” spune Norman van Rijn, unul dintre autorii studiului și cercetător în schimbări climatice și boli infecțioase la Universitatea din Manchester.

Domeniul a primit o atenție nouă datorită popularului serial dramatic difuzat de HBO, The Last of Us, care urmărește oameni ce încearcă să supraviețuiască într-o lume în care o ciupercă mutantă infecțioasă a transformat cea mai mare parte a populației în monștri violenți. „Este ficțiune,” a spus van Rijn, „dar sper că va aduce mai multă atenție asupra infecțiilor fungice care, în realitate, ucid milioane de oameni.”

Ciupercile Aspergillus cresc sub formă de filamente mici în soluri din întreaga lume. Ca aproape toate ciupercile, ele eliberează un număr foarte mare de spori minusculi care se răspândesc prin aer.
Oamenii inhalează spori în fiecare zi, dar majoritatea nu vor avea probleme de sănătate; sistemul lor imunitar îi elimină.

Situația este diferită pentru cei cu afecțiuni pulmonare, precum astmul, fibroză chistică și BPOC, dar și pentru persoanele cu sistem imunitar slăbit, cum ar fi pacienții cu cancer, cei care au făcut transplant de organe sau cei care au trecut prin forme severe de gripă sau Covid-19.

Dacă sistemul imunitar nu reușește să elimine sporii, ciuperca „începe să crească și practic să te mănânce din interior spre exterior, spunând-o foarte direct,” a explicat van Rijn.

Aspergiloza are o rată foarte mare a mortalității, între 20% și 40%, a spus el. De asemenea, este foarte greu de diagnosticat, pentru că medicii nu o au întotdeauna în vedere, iar pacienții se prezintă adesea cu febră și tuse, simptome comune multor boli.

Agenții patogeni fungici devin tot mai rezistenți la tratamente, a adăugat van Rijn. Există doar patru clase de medicamente antifungice disponibile.

Toate acestea sunt vești proaste, pe măsură ce schimbările climatice deschid noi teritorii pentru colonizarea de către Aspergillus.

Aspergillus flavus, o specie care preferă în mod obișnuit clima caldă, tropicală, ar putea să-și extindă răspândirea cu 16% dacă oamenii vor continua să ardă cantități mari de combustibili fosili, a arătat studiul. Se preconizează că va pătrunde în părți din America de Nord, nordul Chinei și Rusia.

Această specie poate provoca infecții severe la oameni și este rezistentă la multe medicamente antifungice. De asemenea, infectează diverse culturi alimentare, reprezentând o potențială amenințare pentru securitatea alimentară. Organizația Mondială a Sănătății a inclus Aspergillus flavus în grupul său critic de agenți patogeni fungici în 2022, din cauza impactului asupra sănătății publice și riscului de rezistență la antifungice.

Aspergillus fumigatus, care preferă climate mai temperate, este prevăzut să se răspândească spre nord, în direcția Polului Nord, pe măsură ce temperaturile globale cresc. Studiul a arătat că răspândirea sa ar putea crește cu 77,5% până în 2100, expunând potențial 9 milioane de oameni în Europa. Pe de altă parte, temperaturile din unele regiuni, inclusiv în Africa subsahariană, ar putea deveni atât de ridicate încât să nu mai fie prielnice pentru ciupercile Aspergillus. Acest lucru ar putea aduce propriile probleme, deoarece ciupercile joacă un rol important în ecosisteme, inclusiv în menținerea sănătății solurilor.

Pe lângă extinderea ariei lor de răspândire, o lume în încălzire ar putea crește și toleranța ciupercilor la temperaturi ridicate, permițându-le să supraviețuiască mai bine în interiorul corpului uman. Evenimentele meteorologice extreme, cum ar fi seceta, inundațiile și valurile de căldură, pot afecta și ele ciupercile, ajutând la răspândirea sporilor pe distanțe mari. Au fost înregistrate creșteri ale cazurilor de boli fungice după dezastre naturale, cum ar fi focarul apărut după tornada din 2011 din Joplin, Missouri.

Noul studiu despre Aspergillus „arată pe bună dreptate pericolul ciupercilor care trăiesc în mediul nostru natural și cât de nepregătiți suntem să facem față schimbărilor în prevalența lor,” a declarat Elaine Bignell, co-director al Centrului MRC pentru Micologie Medicală de la Universitatea Exeter, care nu a fost implicată în cercetare. Totuși, multe incertitudini rămân, iar încă există un volum mare de cercetări de făcut, a declarat cercetătoarea pentru CNN.

În ciuda caracterului mortal al aspergilozei, există o lipsă reală de date privind prezența acestui agent patogen în mediul înconjurător și cine se infectează, a declarat Justin Remais, profesor de științe ale sănătății mediului la UC Berkeley, care nu a fost implicat în cercetare.

El conduce un studiu care analizează datele a peste 100 de milioane de pacienți din Statele Unite, identificând peste 20.000 de cazuri de aspergiloză între 2013 și 2023. Numărul cazurilor crește cu aproximativ 5% în fiecare an, avertizează profesorul.

Agenții patogeni fungici devin din ce în ce mai comuni și rezistenți la tratament, iar noi abia începem să înțelegem cum contribuie schimbările climatice la acest fenomen,” a declarat Remais pentru CNN.

Oamenii sunt obișnuiți să audă despre boli cauzate de bacterii, viruși și paraziți, dar mult mai rar despre bolile fungice, arată Bignell. „Există o nevoie urgentă de a schimba această situație, având în vedere mortalitatea ridicată,” a adăugat ea. „Oricare dintre noi am putea fi afectați în viitor.”

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite