STUDIU De Ziua Naţională a României, 54% dintre români afirmă că vor consuma bere

28 November 2025, 16:04

De Ziua Naţională a României, 55% dintre români obişnuiesc să consume bere, iar 54% dintre aceştia afirmă că vor păstra tradiţia şi în acest an, relevă un studiu realizat de Reveal Marketing Research la solicitarea Centrului de Studii despre Bere.

“Ziua Naţională este, fără îndoială, încă un moment în care românii aleg să se reunească şi să celebreze alături de o bere, iar datele arată că acest obicei se transformă într-o tradiţie care se păstrează de la an la an. Berea nu este doar o alegere de consum, ci un simbol al bucuriei de a fi împreună, care aduce oamenii la aceeaşi masă şi contribuie la crearea de momente frumoase trăite cu cei dragi”, a declarat Corina-Aurelia Zugravu, preşedinte al Centrului de Studii despre Bere, într-un comunicat.

Analiza segmentelor de consum evidenţiază faptul că berea este aleasă deopotrivă de bărbaţi şi femei cu ocazia zilei de 1 Decembrie. Astfel, 66% dintre bărbaţi declară că obişnuiesc să consume bere de Ziua Naţională, în cazul femeilor procentul fiind de 45%. În ceea ce priveşte segmentele de vârstă, unu din doi români din categoriile de vârstă 25-34 şi 35-44 ani se declară consumatori tradiţionali de bere în această zi, reconfirmând rolul berii ca liant de socializare şi celebrare.

“Ziua Naţională reprezintă încă un prilej în care românii redescoperă bucuria de a fi împreună. Tradiţiile, convivialitatea şi berea se împletesc într-o atmosferă care aduce un sentiment autentic de apartenenţă. Studiul arată că această sărbătoare nu este doar despre istorie şi cultură, ci şi despre legături reale între oameni, iar berea este un simbol al acestor conexiuni”, a declarat Marius Luican, director general Reveal Marketing Research.

Studiul s-a desfăşurat online, în luna noiembrie 2025, pe un eşantion reprezentantiv naţional de 1.005 respondenţi, cu vârsta peste 18 ani, din mediul urban şi rural, utilizatori de internet.

Centrul de Studii despre Bere este o iniţiativă interdisciplinară care explorează profunzimea socială, culturală şi istorică a consumului de bere din România. Activitatea sa se concentrează pe rolul berii ca liant social – o băutură care de secole aduce oamenii împreună în jurul poveştilor, tradiţiilor şi momentelor comune. 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite