Stenograme incendiare în dosarul mitei pentru MApN. Fostul senator Marius Isăilă a oferit mită un milion de euro
Noi interceptări în cel mai mare scandal de corupţie pentru contracte cu Ministerul Apărării. Suspecții au încercat inclusiv mituirea ministrului Ionuț Moșteanu. Fostul senator PSD Marius Ovidiu Isăilă i-ar fi promis unui martor denunțător un milion de euro mită pentru ministrul Apărării, dacă îi va facilita contracte. Ionuț Moșteanu a venit cu noi precizări în acest caz, iar Isăilă, care a mai fost condamnat pentru corupție, cere să fie eliberat din arest preventiv.
Fostul senator Marius Ovidiu Isăilă a fost arestat preventiv pentru cumpărare de influenţă, după ce ar fi promis intervenţii la ministrul Apărării, Ionuţ Moşteanu, în legătură cu încheierea unor contracte între o firmă privată şi compania naţională Romtehnica.
Marius Isăilă ar fi încercat mituirea ministrului cu cel puţin un milion de euro, prin intermediul lui Octavian Berceanu, fost Șef al Gărzii de Mediu.
- ISĂILĂ MARIUS-OVIDIU: Şi are asigurat pentru toate bătrânețile lui și pentru ce vrea el, tot! Noi ne ocupăm! Pe mine mă interesează doar atât, să facă asta, direct, se poate duce direct …(neinteligibil)… alt ministru…Poa`să vină și mama DNA-ului, având în vedere starea de urgență și de necesitate.
- BERCEANU OCTAVIAN-ALEXANDRU:… ăla la ROMTEHNICA ia…un milion, tu cât crezi c-o să iei? Că ești decidentu’?
- ISĂILĂ MARIUS-OVIDIU: Da, corect!
- BERCEANU OCTAVIAN-ALEXANDRU: Înmulțește și tu cu…
- ISĂILĂ MARIUS-OVIDIU: Tu spune-i că la un contract, acum un an de zile, a luat de la un contract două milioane cash!
- BERCEANU OCTAVIAN-ALEXANDRU: Da!
- ISĂILĂ MARIUS-OVIDIU: Spune-i, ca să știe! (…)
- ISĂILĂ MARIUS-OVIDIU: El e cu-americanii! Mi-a zis ROMAN! Zice: bă, s-a schimb… s-a mișcat bine, zice: al tău nu vrea mă, bani, ministru? Ce… (bip!!!) mea? Voi sunteți nebuni? V-aduc…vă umplu de bani! (Sursa: Referat cu propunere de arestare)
Recidivist, după ce în 2019 a fost condamnat la peste 5 ani de închisoare pentru luare de mită, Isăilă a propus ca banii să fie daţi in asa fel incat sa nu existe urme.
- ISĂILĂ MARIUS-OVIDIU: Vrea și la geantă, dăm și la geantă! Fără probleme! Eu, de exemplu, cu el lucrez la geantă. Mie îmi aduce la geanta. Că așa… ANAF… sume… ălea, ălea…
- BERCEANU OCTAVIAN -ALEXANDRU: Da…ă…e ușor de…să îi reperezi..
- ISĂILĂ MARIUS-OVIDIU: Io…îi zici: bă …ai un milion!
- BERCEANU OCTAVIAN-ALEXANDRU: Da
- ISĂILĂ MARIUS-OVIDIU: Când s-a semnat contractul și totul e legal ai un milion! (…) Da, nu, că vom fi generoși. Da, mă, da! Și, bă, bă, plus ce-i băgăm noi în buzunar, e treaba ta! Io-ți dau ție și tu te-ocupi de el! La geantă, ca să nu avem urme! Fără urme! (Sursa: Referat cu propunere de arestare)
Mita urma să fie dată pentru contracte între o firmă privată din Bulgaria şi Romtehnica, a cărui unic acţionar este Ministerul Apărării, iar Isăilă spera că, prin acest aranjament, va putea recondiţiona armament pentru Ucraina.
- ISĂILĂ MARIUS-OVIDIU: Le punem, le asamblăm din nou, le vopsim, le-aranjăm și statul român le vinde…
- BERCEANU OCTAVIAN -ALEXANDRU: Îhîm!
- ISĂILĂ MARIUS-OVIDIU: …prin intermediul societății din Bulgaria, le vindem… c-avem cui!
- BERCEANU OCTAVIAN-ALEXANDRU: Îhîm!
- ISĂILĂ MARIUS-OVIDIU: End-user-u` este Ucraina, ca să știi! Final! (Sursa: Referat cu propunere de arestare)
Ce spune Ionuț Moşteanu despre încercarea de a fi mituit
Denunţătorul, Octavian Berceanu, a foslosit tehnică de interceptare, după ce l-a denunţat pe Isăilă la DNA. În faţa procurorilor anticorupţie a ajuns în calitate de martor şi ministrul Apărării.
Ionuţ Moşteanu, ministrul Apărării: Eu nu o să dau mai multe detalii dintr-un dosar aflat pe masa procurorilor. De aici încolo, justiţia îşi va face treaba şi eu, alături de colegii mei, nu o să ne dăm un milimetru la o parte din faţa corupţilor.
Ionut Moşteanu nu a explicat, însă, public, de ce nu a denunţat el imediat faptele la DNA.

