Spitalele pentru copii din Capitală „Marie Curie” și Centrul de Recuperare „Nicolae Robănescu” rămân fără apă caldă și fără căldură timp de 48 de ore

18 noiembrie 2019, 17:22

Potrivit lui Alexandru Burghiu, în prezent director general al Termoenergetica – companie care va prelua activitatea RADET, situația de la cele două spitale este cauzată de lucrările de reparații la magistrala de pe bulevardul Constantin Brâncoveanu, care vine de la CET Progresul.

„Potrivit legislației în domeniu, orice spital are obligația legală de a asigura o sursă suplimentară de apă caldă și căldură, ținând cont de specificul activității. Noi ne-am deplasat vineri la aceste spitale, i-am anunțat că va mai urma o oprire și să ia măsurile necesare pentru a asigura aceste surse. Din păcate, există niște probleme tehnice acolo și chiar am oferit sprijinul pentru a le remedia, însă nu a putut fi pusă în funcțiune sursa suplimentară”, a declarat Alexandru Burghiu, citat de Mediafax.

Potrivit acestuia, amânarea lucrărilor la magistrală nu este posibilă.

„Profităm acum, pentru că încă ne permite vremea, să facem aceste lucrări. Nu putem risca să intrăm în iarnă și să crape acele conducte când e ger afară”, mai spune Burghiu.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite