Specialişti: Funeraliile Papei Francisc, un mic summit mondial
Funeraliile Papei Francisc pot fi considerate un mic summit mondial, sunt de părere specialiștii invitați de TVR pentru a comenta evenimentul. Pontificatul lui Francisc s-a concentrat pe două dintre aspectele fundamentale ale papalităţii – tradiţia diplomatică discretă și grija faţă de cei slabi.
Sfântul Scaun e un actor esenţial, dar discret în relaţiile internaţionale, cu o lungă tradiţie de mediere a conflictelor, pe care Papa Francisc a continuat-o activ, susţine fostul ambasador român la Vatican, Mihai Dobre.
Dar Suveranul Pontif nu a uitat niciodată de săracii lumii.
Francisc nu a neglijat însă nici problemele fundamentale ale Bisericii Catolice contemporane, după cum a explicat la TVR teologul Laurenţiu Tănase.
Dar preocuparea constantă a Papei Francisc a fost să coboare de la înălţimea pontificatului printre oamenii de rând, conchid specialiştii. Dintre numeroasele titluri papale, Francisc a insistat pe Servus servorum Dei – slujitorul celor care îl slujesc pe Dumnezeu.