Specialiști francezi în domeniul securității cibernetice au identificat o rețea care răspândește propagandă rusă și dezinformare în Europa de Vest

Rețele de socializare, aplicații / Foto: Profimedia Images
13 February 2024, 09:24 (actualizat 13 February 2024, 13:55)

Experți militari și de securitate cibernetică francezi afirmă că au identificat o rețea cu sediul la Moscova care răspândește propagandă și dezinformare în Europa de Vest. Agenția Viginum din Franța, înființată în 2021 pentru a detecta interferențele digitale ale entităților străine care au ca scop influențarea opiniei publice, afirmă că Rusia pregătește terenul pentru un nou val de manipulare online în perioada premergătoare alegerilor europene și altor voturi importante din acest an, potrivit The Guardian.

Agenția afirmă că rețeaua online, pe care a numit-o “Portal Kombat”, include cel puțin 193 de site-uri care răspândesc propagandă rusă, ce apără invazia rusă în Ucraina și critică guvernul de la Kiev. O mare parte din dezinformarea direcționată prin intermediul site-urilor de socializare și al aplicațiilor de mesagerie îi vizează pe cei care propagă teorii ale conspirației, a precizat agenția.

Cercetătorii Viginum, care au identificat și analizat rețeaua între septembrie și decembrie anul trecut, spun că această campanie de dezinformare în masă poate fi localizată la Moscova.

Kremlinul respinge avertismentele europene privind “propaganda rusă”

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a respins marţi avertismentele europene privind “propaganda rusă”, afirmând că orice vine împotriva discursului mainstream este etichetat acum de Occident ca fiind propagandă, consemnează Reuters, preluată de Agerpres.

Peskov a fost întrebat despre o întâlnire dintre miniştrii de Externe ai Franţei, Germaniei şi Poloniei la care aceştia au avertizat împotriva unei intensificări a propagandei ruse în ţările europene, înaintea alegerilor din iunie pentru Parlamentul European.

Într-o discuţie cu presa, purtătorul de cuvânt al Kremlinului a remarcat că “este evident acum că orice surse, media sau materiale de pe internet care nu îndeplinesc criteriile, care nu operează în cadrul curentului majoritar al informaţiei şi încearcă să acopere evenimentele din perspective diferite sunt recunoscute imediate ca unelte de propagandă”.

“Acest lucru este absolut contrar idealurilor unei presei libere şi demonstrează încă o dată disponibilitatea autorităţilor de a pedepsi media pe care nu le agreează. Acest lucru se întâmplă frecvent acum în Europa”, a adăugat Peskov.

Dezinformarea, printre cele mai mari amenințări la adresa democrației în 2024

Comisia Europeană, NATO și agențiile ONU au clasat dezinformarea printre cele mai mari amenințări la adresa democrației în 2024. În cadrul unei conferințe recente de la Bruxelles, un oficial de rang înalt al NATO a declarat că dezinformarea este clasificată în prezent drept o “problemă de securitate națională” și că există o recunoaștere în rândul aliaților că atacurile hibride care utilizează dezinformarea “ar putea atinge nivelul unui atac armat”.

Secretarul general pentru comunicare al ONU, Melissa Fleming, a declarat la conferință că “dezinformarea este folosită pentru a crea nu doar o ceață a războiului, ci și mai multă suspiciune și mai multă ură” și că aceasta subminează forțele de menținere a păcii.

În cadrul conferinței, șeful diplomației UE, Josep Borrell, a declarat că acest nou război “nu se referă la bombe care te pot ucide”, ci la cuvinte și idei “care îți pot contamina mintea”.

Věra Jourová, vicepreședintele UE pentru valori și transparență, responsabilă de portofoliile mass-media și dezinformare, a declarat “În fiecare zi vedem acțiunea Kremlinului de a răspândi propagandă și de a interveni în democrații. De la minciunile flagrante ale lui Putin în plină zi până la o rețea ascunsă de surse de propagandă care tocmai a fost dezvăluită acum, Kremlinul nu irosește niciun moment. Și nici UE nu ar trebui să o facă.”

Ea a adăugat că a salutat “determinarea puternică” a Franței, Germaniei și Poloniei de a “riposta”.

Site-urile asociate rețelei de dezinformare nu produc materiale originale, ci au fost create pentru a inunda internetul cu materiale provenite de la personalități rusești și pro-ruse de pe rețelele de socializare, de la agențiile de presă rusești și de la alte conturi oficiale fidele Moscovei, afirmă specialiștii francezi în apărare.

Comunitățile rusești din Ucraina și “mai multe țări occidentale”, vizate de site-uri care răspândesc propagandă rusă și dezinformare privind războiul

De la invazia rusă în Ucraina, în urmă cu doi ani, site-urile au vizat comunitățile rusești din Ucraina și “mai multe țări occidentale”, inclusiv Franța, Germania, Austria, Polonia, Spania, Marea Britanie și SUA.

Raportul Viginum, publicat luni, precizează: “Deși această rețea de cel puțin 193 de site-uri a acoperit inițial știri din localitățile rusești și ucrainene, ea s-a schimbat a doua zi după ce Rusia a invadat Ucraina și a început să vizeze teritoriile ucrainene ocupate, apoi mai multe țări occidentale care sprijină Ucraina și populația acesteia.

“Obiectivul principal pare a fi acoperirea conflictului ruso-ucrainean prin prezentarea pozitivă a “operațiunii militare speciale” și denigrarea Ucrainei și a liderilor săi. Foarte orientat ideologic, acest conținut prezintă în mod repetat narațiuni inexacte sau înșelătoare.”

În raport se precizează că rețeaua “contribuie, de asemenea, în mod direct la polarizarea dezbaterii publice digitale francofone”. Pentru a ajunge la un public larg, aceasta selectează “surse de propagandă rusă în funcție de localitatea vizată, de automatizarea masivă a distribuției de conținut sau de optimizarea motoarelor de căutare”.

Viginum afirmă că această campanie de propagandă implică trei “ecosisteme”, dintre care unul utilizează numele de site pravda urmat de domeniile de nivel superior cu cod de țară (fr, de, pl, es, com), înființate în iunie 2023 și despre care s-a constatat că au “caracteristici tehnice identice: o adresă IP comună care se află pe un server situat în Rusia”.

“În plus, aceste site-uri difuzează conținuturi cu narațiuni pro-Kremlin similare, în special despre presupusa legitimitate a “operațiunii militare speciale”, denigrând Ucraina și liderii săi sau criticând “Occidentul colectiv””, se arată în raport.

O altă rețea de site-uri web viza în principal publicul vorbitor de limbă rusă din Ucraina și a fost creată între 3 aprilie 2022 – la puțin peste o lună după invazia rusă – și 17 decembrie 2022. “Unele site-uri vizează locații foarte specifice și strategice, cum ar fi Herson sau Mariupol”, se arată în raport.

Cu toate acestea, experții în securitate spun că această campanie de propagandă în masă și dezinformare pare să aibă un succes limitat: traficul mediu pe cele cinci portaluri în noiembrie 2023 a fost de 31.000 de vizite, cel care vizează Franța fiind cel mai puțin vizitat.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite