Spania s-a calificat în optimi la Euro 2024, după ce a învins cu 1-0 campioana Italia

21 iunie 2024, 08:04

Selecţionata Spaniei s-a calificat în optimile de finală ale Campionatului European de fotbal – EURO 2024, găzduit de Germania, după ce a învins Italia, campioana en titre, cu scorul de 1-0 (0-0), joi seara, pe Arena AufSchalke din Gelsenkirchen, în Grupa B.

Diferenţa în acest derby al competiţiei a fost făcută de autogolul lui Riccardo Calafiori (55), însă Spania a dominat jocul şi putea câştigat mult mai clar.

Pedri (2) a reluat cu capul din 7 metri, dar Donnarumma a respins. Nico Williams a trimis şi el cu capul din 6 metri (10), puţin pe lângă poartă, la centrarea lui Morata. Portarul lui PSG a respins şutul din unghi al lui Morata (24), a deturnat de sub transversală şutul lui Fabian Ruiz (25), şut de la circa 22 de metri, ibericii încheind prima repriză cu o altă şansă a lui Fabian Ruiz (41), şut reţinut de Donnarumma.

După pauză, Pedri a avut două oportunităţi bune, dar a trimis pe lângă în primă instanţă (52), iar apoi şutul său de la 22 de metri a fost reţinut de Donnarumma (53).

Echilibrul de pe tabelă s-a rupt în min. 55, când Nico Williams a centrat în faţa porţii, Morata a deviat, Donnarumma a reuşit să respingă, dar a făcut-o în Calafiori, iar mingea a intrat în poartă.

Acesta este cel de-al şaselea autogol marcat la EURO 2024.

Ocaziile în serie ale ibericilor au continuat să curgă la poarta lui Donnarumma, care a respins şutul lui Morata (58), apoi Cambiaso (59) a blocat mingea trimisă de Le Normand la corner, Yamal (60) a şutat razant cu vinclul, iar Nico Williams (70) a nimerit bara după ce a trecut de Di Lorenzo.

Italia a echilibrat jocul pentru o perioadă şi a încercat să se apropie de poarta lui Unai Simon, însă fără a crea mare pericol.

”La Roja” a fost aproape de a puncta pe final, la două acţiuni ale lui Ayoze Perez (90+1, 90+2), dar Donnarumma s-a opus de fiecare dată.

Spania a încheiat meciul cu 8-1 la şuturi pe poartă, deşi Italia a căutat egalarea până la ultima fază, cu Donnarumma în careul advers. Italia va trebui să lupte pentru calificare cu Croaţia, în ultimul meci.

La meci a asistat și regele Spaniei, Felipe.

Regele Felipe a participat la meciul Spania-Italia de la Euro/Profimedia Images

În celălalt meci al grupei, Albania şi Croaţia au încheiat la egalitate, 2-2, miercuri.

Ultimele meciuri din grupă vor avea loc pe 24 iunie, Croaţia – Italia (Leipzig, 22:00) şi Albania – Spania (Dusseldorf, 22:00).

Spania – Italia 1-0 (0-0)
A marcat: Riccardo Calafiori (55, autogol).
Gelsenkirchen, Arena AufSchalke
EURO 2024 – Grupa B

Au evoluat echipele:

Spania: 23. Unai Simon – 2. Dani Carvajal, 3. Robin Le Normand, 14. Aymeric Laporte, 24. Marc Cucurella – 20. Pedri (15. Alex Baena, 71), 16. Rodri, 8. Fabian Ruiz (6. Mikel Merino, 90+4) – 19. Lamine Yamal (11. Ferran Torres, 71), 7. Alvaro Morata (căpitan; 21. Mikel Oyarzabal, 78), 17. Nico Williams (26. Ayoze Perez, 78). Selecţioner: Luis de la Fuente.
Rezerve neutilizate: 1. David Raya, 13. Alejandro Remiro – 4. Nacho, 5. Daniel Vivian, 12. Alex Grimaldo, 10. Dani Olmo, 18. Martin Zubimendi, 9. Joselu, 22. Jesus Navas, 25. Fermin Lopez.

Italia: 1. Gianluigi Donnarumma (căpitan) – 2. Giovanni Di Lorenzo, 23. Alessandro Bastoni, 5. Riccardo Calafiori, 3. Federico Dimarco – 18. Nicolo Barella, 8. Jorginho (16. Bryan Cristante, 46) – 7. Davide Frattesi (24. Andrea Cambiaso, 46), 10. Lorenzo Pellegrini (11. Giacomo Raspadori, 82), 14. Federico Chiesa (20. Mattia Zaccagni, 64) – 9. Gianluca Scamacca (19. Mateo Retegui, 64). Selecţioner: Luciano Spalletti.
Rezerve neutilizate: 12. Guglielmo Vicario, 26. Alex Meret – 4. Alessandro Buongiorno, 6. Federico Gatti, 13. Matteo Darmian, 15. Raoul Bellanova, 17. Gianluco Mancini, 21. Nicolo Fagioli, 22. Stephan El Shaarawy, 25. Michael Folorunsho.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite