„Soțul meu luptă de peste 26 de luni. Până când?”. Noua lege a mobilizării a stârnit vii proteste în Ucraina

12 aprilie 2024, 12:48

Ruşii anunţă că au doborât patru drone ucrainene care vizau rafinăriile din regiunea Rostov. La rândul lor ucrainenii spun că aparatele fără pilot ruseşti au avariat infrastructura energetică din sudul ţării. Dronele rămân arma de bază în lupta ucrainenilor împotriva ruşilor care au pe câmpul de luptă de 10 ori mai mulţi militari faţă de Kiev.  Legislativul ucrainean a adoptat o nouă lege a mobilizării, în efortul de a împrospăta forțele extenuate – dar prin noile prevederi, nu există un interval de timp maxim înainte ca militarii să fie lăsați la vatră.

Noua lege a stârnit vii proteste ale familiilor – pentru că practic, prevede mobilizarea pe termen nedefinit. Militarii pot veni în permisii, dar trebuie să se întoarcă pe front. Nu se știe până când.

 „Soțul meu luptă de peste 26 de luni. Până când?”

Familiile militarilor spun că în loc ca acestora să li se recunoască drepturile, le sunt practic restrânse.

 „Unii dintre băieții noștri luptă deja de doi ani. Aș vrea să vină acasă în siguranță de pe front. Cred că și-au îndeplinit datoria față de țară. Sper să revină cât mai repede, iar armata să fie împrospătată. Asta e părerea mea”

Dar tocmai această împrospătare a trupelor este problema. Noua lege a renunțat la pedepsele aspre pentru evitarea încorporării, în condițiile în care au fost mii de cazuri înregistrate – și a stârnit indignare și fenomenul, dar și sancționarea lui.

Este încurajată așadar înrolarea – pentru că pe front, numărul militarilor ucraineni este mult, mult mai mic decât al adversarilor ruși.

Iuri Sodol, general ucrainean: Inamicul are de 7-10 ori mai mulți militari decât noi, nu avem suficienți oameni!

În legislativul de la Kiev, comandantul al trupelor din Harkov, Donețk și Lugansk, generalul Iuri Sodol, a făcut un apel scurt, dar emoționant.

Generalul Iuri Sodol: Treceți această lege și forțele armate nu vă vor dezamăgi. Și nu doar pe dumneavoastră…Ci și pe întregul popor al Ucrainei.

Noua lege a mobilizării încearcă să soluționeze această problemă dramatică a lipsei de militari inclusiv prin scăderea vârstei stagiului militar obligatoriu, de la 27 la 25 de ani, dar mulți tineri încă nu știu cum vor fi concret aplicate prevederile.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite