Sorana Cîrstea s-a calificat în turul al doilea la Australian Open, după un meci spectaculos cu Eva Lys

20 ianuarie 2026, 13:44 (actualizat 20 ianuarie 2026, 14:30)

Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în runda a doua a turneului Australian Open, al doilea de Mare Șlem al anului, după ce a învins-o pe germanca Eva Lys în trei seturi, cu 3-6, 6-4, 6-3, marți, la Melbourne.

Cîrstea s-a impus după două ore și 10 minute de joc.

Lys (24 ani, 39 WTA) a dominat primul set, pe care și l-a adjudecat cu 6-3. Jucătoarea de origine ucraineană a avut avantaj și în actul secund (3-1), dar Cîrstea (35 ani, 41 WTA) a reușit să revină cu trei ghemuri consecutive (4-3) și a încheiat setul cu un break (6-4). În decisiv, românca a făcut un prim break (3-1), dar imediat și-a pierdut serviciul (3-2), diferența fiind făcută de un nou break, la scorul de 4-3.

Românca a încheiat cu 9 ași, a avut mai puține mingi direct câștigătoare (26-29), dar și mai puține erori neforțate (40-50). De asemenea, Cîrstea a avut un procentaj mai bun la mingile de break fructificate, 5/11 față de 4/11.

Cîrstea și-a luat astfel o revanșă, după ce Lys a învins-o cu 6-3, 6-3 la singura lor confruntare anterioară, în 2023 în primul tur la Transylvania Open.

Eva Lys și Sorana Cirstea/Foto: Profimedia Images

Cîrstea și-a asigurat un cec de 225.000 de dolari australieni și 70 de puncte WTA, iar în turul secund o va înfrunta pe câștigătoarea dintre japoneza Naomi Osaka, a 16-a favorită, și croata Antonia Ruzic. Anul trecut, Cîrstea a pierdut în primul tur la Melbourne.

Sorana Cîrstea este a doua reprezentantă a României calificată în turul secund la Melbourne, după Gabriela Ruse, care va juca împotriva australiencei Ajla Tomljanovic.

Eva Lys și Sorana Cirstea/Foto: Profimedia Images
Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite