Social-democrații din Germania, pe locul trei la europarlamentare. Mai multe partide de guvernământ au pierdut teren

10 iunie 2024, 14:54

Marele șoc al europarlamentarelor este Franța, iar pe locul al doilea se plasează Germania. Uniunea Creștin Democrată, conservatorii, se află pe primul loc la distanță foarte mare de formațiunea radicală Alternativa pentru Germania. Social-democrații cancelarului Olaf Scholz sunt pe un umilitor loc trei.

Alternativa pentru Germania, partid considerat dreapta radicală, a ajuns a doua forță a țării, detronandu-i pe social democrați. Conservatorii germani conduc confortabil, dar faptul că AfD a ieșit pe locul al doilea echivalează cu un seism politic, nu doar în Germania, ci în toată Europa.

Tino Chrupalla, lider AfD: E un rezultat istoric în alegerile europene. Am ieşit pe locul al doilea, dragi prieteni!

În Belgia, premierul liberal a anunțat, în lacrimi, că demisionează, după ce naționaliștii flamanzi au obținut un scor excelent la alegerile federale și regionale, care au avut loc simultan cu scrutinul pentru Parlamentul European.

Alexander de Croo, premierul belgian: Dragi prieteni, noi, liberalii, suntem luptători şi suntem rezistenţi şi sunt convins că vom rămâne împreună. Zilele acestea m-am întâlnit cu un număr impresionant de tineri care mi-au dat speranţă. Noi, dragi prieteni, rămânem uniţi şi vom reveni. Mulţumesc.

Slovacii au votat cu opoziția liberală – iar Smer – social democrații plremierului Robert Fico și-au recunoscut înfrângerea în europarlamentare.

Partidul FIDESZ al premierului Viktor Orban a înregistrat pierderi masive. A ieșit pe primul loc, însă cu cel mai slab scor din ultimii aproape 20 de ani.

TISZA, o formațiune nou înființată de către un fost aliat al lui Orban, devenit acum rivalul lui, a ieșit pe locul al doilea și a înfrânt umilitor partidele tradiționale.

În discursul de duminică seară, Orban a mers însă pe ideea victoriei FIDESZ.

Viktor Orban, prim-ministru, Ungaria: Dacă ar fi să trimitem o telegramă La Bruxelles, cu o sinteză a acestor alegeri, ar suna aşa: migraţie stop, probleme de gen stop, Soros stop, Bruxelles stop.

Premierul ungar: Putem trimite o telegramă la Bruxelles: Migraţie, stop; gen, stop; război, stop; Soros, stop

Migrație STOP, război STOP, Bruxelles STOP. Acesta este mesajul pe care Viktor Orban îl trimite de la Budapesta. Partidul său, Fidesz, a obținut totuși, potrivit datelor parțiale, cel mai slab rezultat la alegerile naționale sau europene din ultimele aproape 2 decenii – în jur de 44%. Nou venitul Peter Magyar, deosebit de critic la adresa lui Orban, a obținut în jur de 31%.

Fratelli d Italia, partidul Giorgiei Meloni, și el etichetat adesea drept extrema dreaptă, a obținut un scor extrem de bun la europarlamentarele din Italia. Analiștii spun că e o performanță pentru un partid aflat la guvernare de un an și jumătate.

Giorgia Meloni, prim-ministru, Italia: Cetăţenii ne-au arătat de partea cui sunt, sunt de partea noastră şi trebuie să înţelegem acest mesaj. Le mulţumesc italienilor!

Și în Polonia, Donald Tusk a sărbătorit.

Partidul premierului liberal a reușit, pentru prima dată în alegerile de orice fel din ultimii ani, să iasă pe primul loc pe linie. În timp ce conservatorii de la Lege și Justiție au pierdut câteva mandate în viitorul parlament european.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă