Miercuri 11 iunie 2025 | București 28˚C / Senin

Slovacia prelungeşte până la 22 ianuarie controalele la frontiera cu Ungaria

Granita Slovacia
Granita Slovacia
6 decembrie 2023, 00:00 (actualizat 12 iunie 2023, 17:52)

Slovacia a impus controale la frontiere pe 5 octombrie, în urma măsurilor similare introduse la graniţele sale de ţările vecine Polonia, Cehia şi Austria.

După câteva prelungiri succesive, controalele urmau să înceteze la 22 decembrie.

Slovacia a cunoscut în 2023 o creştere de şapte ori a numărului de migranţi ilegali, în majoritatea lor bărbaţi tineri din Orientul Mijlociu şi Afganistan, aflaţi în tranzit via Ungaria spre ţări occidentale mai bogate, precum Germania.

Controalele la frontiere au redus numărul migranţilor ilegali reţinuţi la 34 în noiembrie, faţă de 6.809 în octombrie, a indicat Ministerul de Interne în expunerea de motive prin care a cerut prelungirea măsurii.

Prim-ministrul slovac Robert Fico a revenit la putere luna trecută, pentru un al patrulea mandat, după ce a câştigat alegerile din septembrie în urma unei campanii în care a jucat un rol şi promisiunea sa de a proteja frontierele de imigraţia ilegală.

Slovacia, Cehia, Polonia, Ungaria, Austria şi Germania – membre ale spaţiului Schengen de liberă circulaţie a persoanelor – au desfăşurat toate în ultimele luni măsuri de controale la graniţe.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite