Sindicatele şi patronatele au avut o primă rundă de negocieri la Ministerul Muncii privind creșterea salariului minim
Sindicatele şi patronatele au avut o primă rundă de discuţii la Ministerul Muncii despre creșterea salariului minim pe economie. Se lucrează la formula prin care salariul minim să atingă 50% din salariul mediu brut, cum prevede directiva europeană.
Patronatele spun că vor negocia ca procentul să se apropie de 50%, însă este nevoie ca cifrele să cuprindă mai mulţi indicatori printre care inflaţia, productivitatea şi sărăcia în muncă.
Sindicaliştii sunt nemulţumiţi că formula nu are în vedere şi puterea de cumpărare a salariului minim.
O nouă rundă de discuţii cu economişti şi experţi jurişti va avea loc luni.
Potrivit datelor BNS, în februarie 60% din câștigurile salariale brute pentru contracte de muncă au fost sub câștigul salarial mediu brut pe țară.
Premierul Marcel Ciolacu a declarat marţi că „intenţia clară” a Guvernului este ca salariul minim să crească la 3.700 de lei.

