Sindicatele din Educaţie anunţă că vor declanşa greva generală. Pe 25 şi 26 aprilie vor picheta sediul Guvernului. Ministrul Educației: Avem nevoie să putem angaja. Susținem creșterile de salarii

Protestul profesorilor
Protestul profesorilor
22 aprilie 2023, 11:49

Sindicatele sunt nemulţumite de măsurile cu impact negativ asupra angajaţilor din sistem pe care Executivul le pregătește pentru a reduce cheltuielile bugetare.

Printre altele, Guvernul ar putea plafona cheltuielile de personal şi activităţile de formare profesională. Astfel, s-ar accentua deficitul de personal.

Ministrul Educaţiei le transmite sindicaliştilor că încearcă să rezolve revendicările privind salarizarea profesorilor și că va propune Ministerului de Finanţe să accepte observaţiile pe marginea ordonanţei pentru reducerea cheltuielilor.

Avem nevoie să putem angaja, de exemplu, cei 1.200 de consilieri aprobați prin hotărârea de guvern de la sfârșitul anului trecut, inclusiv pentru a combate violența în școli. Avem nevoie să putem angaja pentru ca anul școlar viitor să înceapă în condiții bune. Ministerul Educației susține creșterile de salarii și susține ca grila de salarizare să plece de la nivel de debutant egal cu salariul mediu pe economie. Vom face tot ce ține de noi ca această necesitate din sistemul educațional să se reflecte și în cadrul normativ, a spus Ligia Deca.

Până la momentul declanşării grevei generale, Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Federaţia Sindicatelor din Educaţie (FSE) „Spiru Haret” şi Federaţia Naţională Sindicală (FNS) „Alma Mater” vor picheta, din nou, sediul Guvernului în zilele de 25 şi 26 aprilie, iar în data de 10 mai vor organiza un marş de protest la care sunt aşteptaţi peste 15.000 de membri de sindicat, se arată intr-un comunicat al sindicatelor.

„Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, Federaţia Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret” şi Federaţia Naţională Sindicală „Alma Mater” anunţă Guvernul României şi Parlamentul că au demarat referendumul pentru strângerea de semnături în vederea declanşării grevei generale. Hotărârea de a apela la această formă extremă de protest este cu atât mai justificată cu cât, prin proiectul de Ordonanţă de Urgenţă privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, care urmează să fie discutat în Coaliţia de Guvernare, Executivul intenţionează să ia decizii cu impact negativ suplimentar pentru angajaţii din învăţământ”, se arată în comunicatul transmis de cele trei federaţii sindicale.

Potrivit sindicaliştilor din Educaţie, intenţiile Executivului sunt de a plafona cheltuielile de personal la nivelul anului 2022, imposibil de realizat în sistemul de învăţământ, deoarece salariile cadrelor didactice se majorează odată cu trecerea la un grad didactic superior/ o nouă tranşă de vechime, dar şi de a bloca atingerea de către personalul didactic auxiliar şi nedidactic a salariilor de bază din Legea 153/2017, contrar promisiunii făcute de preşedinţii PSD şi PNL în urmă cu două săptămâni.

De asemenea, sindicaliştii susţin că noile decizii ale Executivului ar accentua deficitul de personal prin: interdicţia cumulului pensiei cu salariul şi prin blocarea organizării concursurilor pentru ocuparea posturilor vacante, inclusiv a activităţilor de formare profesională, esenţiale în dezvoltarea carierei didactice.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă