Sindicaliștii de la metrou au protestat la sediul Ministerului Transporturilor. Ei cer salarii și condiții de muncă decente. Incidentul de la metrou este investigat de specialiști

24 mai 2022, 14:26

„Am demarat negocierile pentru încheierea contractului colectiv de muncă. Actualul expiră la 1 iunie. Am făcut propuneri. Am senzaţia că nu se mai doreşte un dialog social la nivel de Metrorex, dar noi nu vom renunţa la drepturile salariale câştigate cu atâta muncă şi vom lupta în continuare. Dacă nu ne vom înţelege, vom trece la următoarele forme de protest. Astăzi pichetăm, apoi mitingurile, greva de avertisment şi greva generală. Noi nu dorim acest lucru, dar la momentul acesta, din păcate, Consiliul de Administraţie a mandatat conducerea executivă să negocieze, dar aceştia spun că nu au puterea să negocieze”, a declarat Marian Artimon, secretarul general al Unitatea Sindicatul Liber din Metrou (USLM).

Marți dimineață, a avut loc o defecțiune tehnică cu degajare de fum dens, la o garnitură de tren, la Piața Romană. 172 de persoane au fost evacuate, iar circulația trenurilor a fost suspendată.

Peste 100 de angajați Metrorex au protestat și spun că incidentul din această dimineață este rezultatul slabei  finanțări pe care o acordă Ministerul Transporturilor Metrorex.

Ei spun că incidentul se poate repeta în orice moment, pentru că banii dați de la Ministerul Transporturilor sunt prea puțini pentru întreținerea metroului și a liniilor.

Defecțiunea care s-a produs, marți dimineață, la trenul din Piața Romană este investigată de o comisie tehnică mixtă de specialitate de la Metrorex și de la Agenția de Investigare Feroviară.

Cei de la Ministerul Transporturilor spun că defecțiunea care a activat și Planul Roșu de intervenție, nu ține de ei și trebuie investigată de organele de specialitate

Sindicaliștii de la metrou cer salarii și condiții de muncă decente, în care să își poată desfășura munca în siguranță. Ei spun că zilnic sunt expuși riscului.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite