Simona Halep s-a retras de la Miami Open din cauza unei accidentări
În urma forfait-ului reprezentantei ţării noastre, adversara din turul al treilea al competiţiei din Florida, letona Anastasija Sevastova, s-a calificat în optimile de finală.
I’m very sorry to withdraw from the @MiamiOpen https://t.co/jO9CGHcT2h
— Simona Halep (@Simona_Halep) March 27, 2021
„Îmi pare foarte rău că a trebuit să mă retrag atât din proba de simplu, cât şi din cea de dublu de la Miami Open, însă accidentarea nu îmi permite să joc aşa cum aș fi dorit. Sunt supărată că nu pot continua. Am vrut să vin aici şi să dau totul, să joc multe meciuri, însă din păcate nu am reuşit. Sper că anul viitor mă voi întoarce aici sănătoasă şi într-o formă bună„, a transmis Simona Halep.
Românca a ţinut, totodată, să le mulţumească responsabililor Miami Open şi celor ai WTA „pentru toate eforturile depuse în organizarea acestui eveniment minunat şi pentru că ne-au făcut să ne simţim în siguranţă”.
La actuala ediţie a turneului de la Miami, Simona Halep a obţinut victoria cu numărul 400 pe un tablou principal WTA, după ce s-a impus cu 3-6, 6-4, 6-0 în partida cu Caroline Garcia (Franţa), joi, în turul al doilea al acestei competiţii.
Sursa: Agerpres