Simona Halep a învins-o în premieră pe Maria Șarapova: 6-2, 6-2. „Am simţit mingea, am simţit jocul. Am fost încrezătoare”

4 octombrie 2017, 12:57

Este prima victorie a Simonei Halep în fața rusoaicei, în cele  opt meciuri disputate. Cu doar patru ghemuri cedate fostului lider mondial, Halep s-a calificat în sferturi la Openul Chinei, unde poate deveni numărul 1 mondial dacă ia titlul.

(w500) Simona Hal

Chiar dacă şi-a pierdut avantajul break-ului făcut în debut de meci, Simona şi-a folosit eficacitate de 80 la sută pe al doilea retur al Șarapovei ca să conducă cu 5-1.  După primul și singurul ghem în care rusoaica și-a ținut serviciul, sportiva noastră a câștigat primul set în care a făcut o singură greșeală neforțată, în timp ce fostul lider mondial a adunat 20.

Condusă pentru prima dată în meci după cel mai lung ghem, românca s-a desprins la 3-1 și, cu numai două puncte cedate pe propriul serviciu, a luat ultimele trei jocuri și a obținut astfel victoria.

„Nu a fost uşor în teren ca să reuşesc acest rezultat, dar nu m-am gândit la asta. Cred că am jucat bine de la început până la final. Am servit mult mai bine. Am simţit mingea, am simţit jocul. Am fost încrezătoare”, a declarat Simona după meci.

(w500) Simona Hal

Cele șapte victorii ale Mariei Șarapova în fața Simonei Halep s-au petrecut astfel: în 2012, Șarapova s-a impus în turul al treilea la Indian Wells cu 6-3, 6-4, apoi a câștigat în primul tur la Beijing în același an, cu 7-5, 7-5, în 2014 a dispus cu 1-6, 6-2, 6-3 în finala de la Madrid, iar apoi o lună mai târziu se impunea cu 6-4, 6-7 (5), 6-4 în finală la Roland Garros. Tot în 2014 învingea și în sferturi la Cincinnati, cu 3-6, 6-4, 6-4. În 2015, la Turneul Campioanelor de la Singapore, rusoaica se impunea cu 6-4, 6-4, pentru ca anul acesta, în primul tur la US Open, Șarapova a câștigat cu 6-4, 4-6, 6-3.

(w500) Simona Hal

Halep, care anul trecut a pierdut în optimi la Beijing, și-a asigurat un cec de 149.138 dolari și 215 puncte WTA, iar în sferturi o va întâlni pe învingătoarea dintre poloneza Agnieszka Radwanska (cap de serie numărul 11) și rusoaica Daria Kasatkina.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite