Sfântul Spiridon, ocrotitorul bolnavilor și al olarilor

Sfântul Spiridon s-a născut în jurul anului 270, în Cipru, și a fost păstor de oi. Numele său provine de la cuvântul grecesc „spiris”, care înseamnă „coșuleț”. Sfântul s-a remarcat prin smerenie și purta pe cap o scufie din papură, în locul mitrei episcopale.

După moartea soției sale, a ales să ducă o viață ascetică. A ajuns episcopul Trimitundei, cetate din apropierea orașului Pafos, și a participat la primul sinod ecumenic de la Niceea din 325. Sfântul Spiridon era atât de convingător atunci când vorbea despre Sfânta Treime, încât mulți păgâni s-au convertit la creștinism. Potrivit tradiției, ca să-i descopere unui filosof unitatea și diversitatea din Sfânta Treime, făcea semnul Sfintei Cruci, în timp ce în mâna stângă ținea o cărămidă. Focul s-a ridicat din cărămidă, apa a căzut pe pământ, iar pământul a rămas în mâna lui.

În fiecare an, pe 12 decembrie, papucii Sfatului Spiridon sunt schimbați. Ei se tocesc ca urmare a drumului parcurs spre vestirea lui Hristos în întreaga lume. De aici și denumirea de „Sfântul călător”. Potrivit unor mărturii, trupul sfântului iese din raclă, iar atunci când revine, este cald și prăfuit.

Sfântul Spiridon a trecut la cele veșnice în anul 348 d.Hr, la vârsta de 78 de ani și a fost îngropat în Biserica „Sfinților Apostoli” din Trimitunda. Moaștele sale au fost mutate în Serbia, în 1453, iar, la scurt timp, au fost aduse în insula Corfu, unde sunt și astăzi.

Datorită vindecărilor săvârșite, el este cinstit și ca ocrotitor al celor bolnavi, motiv pentru care multe spitale îi poartă numele.