Serviciul secret din Ucraina l-a reținut pe şeful centrului antiterorism, acuzat de spionaj în favoarea Rusiei

Vasyl Maliuk, SBU / Profimedia Images
12 February 2025, 15:14

Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) l-a reținut pe șeful departamentului antiterorism al agenției, care este suspectat că lucrează pentru serviciile secrete ruse, a anunțat șeful SBU, Vasyl Maliuk, la 12 februarie.

Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a anunţat miercuri că l-a reţinut pe şeful departamentului său dedicat combaterii terorismului sub acuzaţia că spiona pentru Rusia, potrivit unui comunicat de presă al SBU.

Potrivit şefului SBU, Vasil Maliuk, presupusul spion a fost implicat în „14 episoade de activităţi ilegale” documentate chiar de SBU.

Maliuk a explicat că operaţiunea împotriva presupusului trădător a constat în diferite forme de supraveghere video, audio şi prin interceptarea telefoanelor mobile şi verificarea computerelor acestuia şi a permis să se demonstreze modul în care şeful de până acum al unităţii antiteroriste SBU transmitea informaţii inamicului.

Şeful SBU a participat personal la operaţiunea împotriva unuia dintre cei mai importanţi subalterni ai săi şi a informat cele mai înalte autorităţi civile şi militare ale Ucrainei despre informaţiile care au dus la arestarea presupusului spion.

Numele oficialului ucrainean reţinut nu a fost făcut public.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite