Serghei Lavrov susţine, după accidentul de elicopter în care a murit Raisi, că sancţiunile SUA subminează siguranţa aviaţiei

Serghei Lavrov / FOTO: Profimedia Images
21 mai 2024, 14:31

Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov a declarat marţi, într-un comentariu legat de accidentul de elicopter în care a murit preşedintele iranian Ebrahim Raisi, că sancţiunile americane au înrăutăţit siguranţa aviaţiei, relatează Reuters.

Media iraniene au relatat că imaginile de la locul accidentului arată elicopterul Bell 212 fabricat în SUA cu care călătorea Raisi prăbuşit pe un vârf de munte, deşi nu există informaţii oficiale privind cauza accidentului.

Iranul era un cumpărător major de elicoptere Bell în timpul regimului Şahului, înainte de revoluţia islamică din 1979, deşi originea exactă a elicopterului care s-a prăbuşit nu este clară. Decenii de sancţiuni au făcut să fie dificil pentru Iran să obţină piese de schimb sau să modernizeze aparatele de zbor, notează Reuters, preluată de Agerpres.

„Americanii nu recunosc acest lucru, dar adevărul este că alte ţări împotriva cărora SUA au anunţat sancţiuni nu primesc piese de schimb pentru echipament american, inclusiv de aviaţie”, a spus Lavrov.

„Vorbim despre provocarea deliberată de daune cetăţenilor obişnuiţi care folosesc aceste vehicule, iar atunci când nu sunt furnizate piese de schimb, asta are legătură directă cu descreşterea nivelului de siguranţă”, a adăugat el.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite