Sâmbătă 21 iunie 2025 | București 22˚C / Senin

Sepsi pierde tot în play-off, a treia înfrângere consecutivă pentru echipa lui Dorinel Munteanu

Dorinel Munteanu / Profimedia Images
4 aprilie 2025, 22:45 (actualizat 7 aprilie 2025, 22:50)

Petrolul Ploiești – Sepsi 2-1 și Oțelul – Politehnica Iași 1-0 în meciurile care au deschis etapa a 3-a din play-off-ul Superligii de fotbal.

Sepsi Sfântu Gheorghe a pierdut vineri seara pentru a treia oară la rând sub comanda antrenorului Dorinel Munteanu, 1-2 la Ploiești, și echipa covăsneană se vede implicată în lupta pentru evitarea retrogradării.

Totul începuse perfect pentru oaspeți pe arena „Ilie Oană”, cu un gol marcat de El Sawy la prima acțiune a meciului. Petrolul a întors însă rezultatul până la pauză prin reușitele lui Mateiu și Irobiso. În partea a doua, gazdele au rămas în inferioritate, Hanca fiind eliminat în minutul ’61 pentru un fault dur asupra lui Matei, dar Sepsi nu a profitat și a plecat fără niciun punct.

În celălalt meci de vineri, Oțelul Galați a câștigat pe teren propriu cu 1-0 în fața Politehnicii Iași și a obținut astfel trei puncte uriașe în lupta pentru evitarea retrogradării. Unicul gol al meciului a fost marcat de Răzvan Tănasă în minutul 35, cu o lovitură de cap.

Superliga, etapa a 3-a

Play-off

FCSB – ”U” Cluj (sâmbătă, ora 21:15)

Rapid – Dinamo (duminică, ora 21:00)

CFR Cluj – ”U” Craiova (luni, ora 20:30)

Clasament play-off

Play-out

Oțelul Galați – Poli Iași 1-0 (Tănasă ’35)

Petrolul – Sepsi 2-1 (Mateiu ’10, Irobiso ’35 / El Sawy ‘1)

UTA – FC Botoșani (sâmbătă, ora 16:45)

Hermannstadt – Gloria Buzău (duminică, ora 13:30)

Farul – Unirea Slobozia (luni, ora 17:30)

Clasament play-out

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite