Senatul francez, dominat de opoziția de dreapta, a votat creşterea vârstei de pensionare de la 62 la 64 de ani

9 martie 2023, 11:06

Acest vot, crucial pentru executiv, intervine în plină mobilizare împotriva proiectului care afectează unul din pilonii sistemului social din Franţa. După succesul mobilizării sociale de marţi, o a şaptea zi de acţiune la nivel naţional este prevăzută sâmbătă, iar mai multe sectoare ale economiei (transporturi, energie ş.a) rămân perturbate de greve şi încetări spontane ale lucrului.

Sprijinindu-se pe mobilizarea a milioane de francezi începând din ianuarie, sindicatele au cerut să fie primite ‘de urgenţă’ de către preşedintele Macron, care deocamdată a refuzat şi speră într-o epuizare a mişcării.

Unda verde dată de Senat, cu 201 voturi pentru şi 115 împotrivă, priveşte dispoziţia cea mai contestată a acestei reforme care, potrivit tuturor sondajelor de opinie, rămâne foarte impopulară.

Adoptarea prevederii privind creşterea vârstei de pensionare constituie o victorie pentru executiv, care încearcă să accelereze procedura parlamentară evitând în acelaşi timp să recurgă la articolul 49-3 din Constituţie ce permite adoptarea unui text fără vot.

‘Mă bucur că dezbaterile au permis să se ajungă la acest vot’, a scris pe Twitter prim-ministrul Elisabeth Borne, care a putut conta pe voturile senatorilor din partidul Republicanii (dreapta).

În Adunarea Naţională (camera legislativă inferioară), unde puterea dispune doar de o majoritate relativă, respectivul articol nici măcar nu a putut fi examinat din cauza opoziţiei, dar şi a calendarului foarte strâns al discuţiilor impus de guvern.

Executivul speră de acum că Senatul va vota ansamblul textului până la data limită, duminică, fixată chiar de el.

În acest scenariu, o comisie mixtă de senatori şi deputaţi se va reuni pentru a încerca să se pună de acord asupra unui text, după care adoptarea definitivă a reformei ar putea interveni la 16 martie, explică AFP.

 

VEZI ȘI

Franţa, paralizată de grevele din transporturi şi energie. Marşul femeilor, sub semnul reformei pensiilor

 

 

sursa Agerpres

Urmărește-ne pe Google News