Şeful IPJ Cluj, cel al Poliției Rutiere din judeţ și doi agenți au fost plasaţi sub control judiciar, în dosarul de corupție deschis de DNA

18 iunie 2024, 16:04 (actualizat 18 iunie 2024, 19:29)

Şeful IPJ și cel al Poliției Rutiere din județ, dar şi doi agenţi sunt cercetaţi în libertate, sub control judiciar, în dosarul de corupţie deschis de procurorii DNA. Cei patru sunt acuzaţi de abuz şi complicitate la abuz în serviciu și fals în declarații. Procurorii îl acuză pe șeful Poliției Județene că a condus în localitate cu 110 km la oră și că ar fi încercat să modifice actele astfel încât să apară că la volan se afla soţia sa. Conform Statutului politiştilor, cei patru sunt suspendaţi din funcţii.

Pe 29 aprilie, șeful Inspectoratului Județean de Poliție, Mihai Rus, a fost surprins de radar în timp ce conducea mașina personală în oraș cu 110 km/oră, în loc de 50, cât era limita de viteză, susțin procurorii DNA. Și ar fi fost oprit de doi agenți de la Rutieră.

Împreună cu cei doi, agenți principali în Poliția Rutieră Cluj, Mihai Rus ar fi stabilit o modalitate prin care să nu fie sancționat și să nu îi fie suspendat permisul, se arată în referatul anchetatorilor.

Concret, cei trei ar fi hotărât ca Mihai Rus să comunice numele altei persoane ca fiind cea care ar fi condus autoturismul. Ulterior, în documentul primit de la Biroul Rutier, șeful IPJ a completat numele soției sale.

Surse judiciare consultate de Știrile TVR susțin că la dosar ar exista înregistrări ale discuției dintre șeful IPJ și agenții care l-au oprit pentru că circula cu viteză, realizate de camerele audio-video atașate pe uniformele polițiștilor.

Mihai Rus ar fi fost ajutat să declare informații false chiar de șeful Poliției Rutiere Cluj, Mircea Rotar, susțin procurorii DNA. Tot împreună, cei doi ar fi stabilit ca agentul care a constatat depășirea vitezei să nu aplice sancțiunea contravențională până la împlinirea termenului de prescripție de şase luni. În schimb, acesta să nu fie cercetat disciplinar.

Călin Budişan, avocatul lui Mihai Rus: Noi, ca avocaţi, nu avem voie să dăm informaţii în baza Codului de Procedură Penală.

Şeful IPJ Cluj, cel de la Poliția Rutieră și cei doi agenți au fost reținuți preventiv, dar după noi audieri procurorii DNA au decis să-i cerceteze în libertate, sub control judiciar. Mihai Rus nu are voie să îi contacteze pe cei implicați în dosar și nici să conducă mașina personală.

Mihai Rus ar fi vorbit despre caz și cu adjunctul său, Ciprian Neag. Procurorii spun că acesta l-ar fi avertizat că declararea unei alte persoane în documentele de la Biroul Rutier este infracțiune. Totuși, l-ar fi sprijinit moral în demersul său și ar fi discutat cum să țină secret incidentul. În cazul lui Ciprian Neag, nu a fost luată, însă, nicio măsură preventivă.

Ciprian Neag, adjunct al șefului IPJ Cluj: (n.r., întrebare: Dvs. de ce aţi fost adus aici?) V-am spus că nu pot să vă spun. (n.r., întrebare: Sunteţi suspect?)

Mihai Giurgea, avocatul lui Ciprian Neag: (n.r., întrebare: Domnul Neag, în ce calitate a fost chemat?) De suspect.

Agenții de poliție nu ar trebui să cedeze presiunilor șefilor și ar trebui să sesizeze autoritățile, îndeamnă Sindicatul polițiștilor.

Mihai Zlat, vicepreşedinte Sindicatul Național al Polițiștilor: Este anormal ca în Poliție încă să mai existe șefi care fac presiuni. Este foarte grav ceea ce s-a întâmplat acolo. Colegii mei, polițiștii de la Rutieră, și-au asumat acele presiuni ale chestorului șef, nu trebuia să cedeze la presiuni.

Surse judiciare susțin că întregul dosar ar fi pornit de la interceptări făcute pe numele lui Mihai Rus, însă într-un alt caz. Acesta este nepotul lui Ioan Rus, fost ministru de Interne în guvernul Adrian Năstase. În vârstă de 44 de ani, Mihai Rus a fost numit şef al Inspectoratului de Poliție Județ̦ean Cluj în urmă cu doi ani, iar înainte a condus Brigada Operațiuni Speciale.


Procurorii îl acuză pe șeful Poliției Județene Cluj că a condus în localitate cu 110 kilometri pe oră și că ar fi încercat să modifice dosarul făcut de agenți şi să reiasă că la volan era, de fapt, soția lui.

Potrivit anchetatorilor, în data de 29 aprilie, Mihai Rus ar fi fost oprit pe raza municipiului Cluj-Napoca de un echipaj de poliţie din care făceau parte şi suspecţii Cătălin-Claudiu Mureşan şi Ioan-Raul Paşca, acesta fiind surprins cu aparatul radar conducând autoturismul personal cu o viteză de 110 km/h pe un sector de drum unde limita de viteză maximă era de 50 km/h.

În acest context, Rus, împreună cu ceilalţi poliţişti cercetaţi în cauză, ar fi stabilit o modalitate prin care să nu i se aplice sancţiunea contravenţională prevăzută de lege şi să nu i se suspende dreptul de conducere potrivit dispoziţiilor legale.

Concret, în urma discuţiilor purtate s-ar fi hotărât ca Mihai Rus să comunice numele unei alte persoane care ar fi condus autoturismul în ziua evenimentului (ceea ce ar fi şi făcut în data de 22 mai 2024), iar agentul constatator Ioan-Raul Paşca să nu aplice sancţiunea contravenţională corespunzătoare până la împlinirea termenului de prescripţie.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite