Seful DSU, Raed Arafat: Medicii rezidenţi, studenţii şi elevii în regim de voluntariat vor fi redistribuiţi în caz de necesitate
Raed Arafat, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă: „Începând de mâine, rezidenţii la specialităţile Medicină de urgenţă, Anestezie terapie intensivă, Boli infecţioase, vor întrerupe stagiile de practică în toate celelalte secţii în care sunt distribuiţi şi se vor prezenta, până la ora 12:00 la centrele de îndrumare pentru includerea în turele şi gărzile din secţiile a căror specialitate o urmează. În acest moment, vor reveni în centrele lor de bază, unde vor practica exact domeniul pentru care se specializează. Rezidenții în medicină internă și de familie întrerup, de asemenea, stagiile de pregătire și se vor prezenta la DSP-uri în vederea repartizării la serviciile de Ambulanță, UPU, camerele de gardă sau secțiile de spital, în funcție de necesități, inclusiv pentru a sprijin DSP-urile. Rezidenții aflați în alte centre se vor prezenta la responsabilii de rezidențiat pentru repartizarea în centrele în care se află. Ceilalți vor fi luați în evidență pentru a fi repartizați funcție de necesități”.