Șeful diplomaţiei franceze, în vizită la Damasc: Franţa speră într-o Sirie „suverană, stabilă şi paşnică”

Şeful diplomaţiei franceze Jean-Noel Barrot a exprimat vineri speranţa de a vedea „o Sirie suverană, stabilă şi paşnică”, în timpul primei sale vizite la Damasc, informează AFP.
Jean-Noel Barrot a sosit vineri dimineaţa în capitala siriană, urmat de omoloaga sa germană Annalena Baerbock, care a subliniat că această vizită comună are loc „sub mandatul Uniunii Europene”.
Cei doi miniştri urmează să aibă o întrevedere cu Ahmad al-Shareh, liderul unei coaliţii conduse de gruparea sa islamistă radicală Hayat Tahrir al-Sham (HTS), care l-a alungat de la putere pe preşedintele Bashar al-Assad pe 8 decembrie.
„În urmă cu mai puţin de o lună, a apărut o nouă speranţă datorită mobilizării siriencelor şi sirienilor”, a declarat Jean-Noel Barrot de la sediul ambasadei Franţei la Damasc . „Speranţa într-o Sirie suverană, stabilă şi paşnică”, a adăugat el, subliniind însă că „aceasta este o speranţă reală, dar o speranţă fragilă”.
„Franţa este astăzi mai mult ca niciodată alături de sirience şi sirieni pentru a concretiza această speranţă”, a asigurat ministrul francez.
Ambasada Franţei la Damasc a fost închisă în 2012 din cauza „represiunii sângeroase declanşate de regimul criminal al lui Bashar al-Assad”, potrivit lui Barrot.
„În săptămânile ce urmează, în funcţie de evoluţia condiţiilor de securitate, vom pregăti progresiv modalităţile de restabilire a prezenţei franceze aici, la Damasc”, a anunţat ministrul.
Tricolorul francez flutură deasupra ambasadei din 17 decembrie, dată la care emisari francezi s-au deplasat la noile autorităţi de la Damasc.