Secretarul general al ONU, despre politica israeliană în Cisiordania: O lovitură în inimă oricărei perspective pentru soluţia a două state
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a criticat miercuri politica israeliană în Cisiordania ocupată, care reprezintă, în opinia sa, „o lovitură în inimă” pentru soluţia a două state – un stat israelian şi unul palestinian, relatează AFP.
„Anumite evoluţii recente dau o lovitură în inimă oricărei perspective pentru soluţia a două state„, a declarat Antonio Guterres, într-o declaraţie citită de şeful său de cabinet, Courtenay Rattray, în cadrul unei reuniuni a Consiliului de Securitate al ONU.
„Geografia Cisiordaniei ocupate continuă să fie modificată de măsurile administrative şi legale israeliene. Confiscarea unor terenuri întinse în regiuni strategice şi schimbările în ceea ce priveşte planificarea, gestionarea terenurilor şi guvernarea ar urma să accelereze semnificativ extinderea coloniilor„, a deplâns el, denunţând extinderea „suveranităţii israeliene asupra acestui teritoriu ocupat”.
Antonio Guterres a condamnat, de asemenea, o serie de „măsuri punitive împotriva Autorităţii Palestiniene” şi legalizarea de către Israel a cinci avanposturi (începuturi de aşezări ilegale).
Avanposturile, aşa-numitele colonii „sălbatice”, sunt construite fără autorizaţia Israelului, care a ocupat Cisiordania din 1967.
„Trebuie să schimbăm direcţia. Toate activităţile de colonizare trebuie să înceteze imediat„, a pledat Guterres, reiterând că aceste colonii sunt „o încălcare flagrantă a dreptului internaţional şi un obstacol cheie în calea păcii”.
De la începutul războiului din Fâşia Gaza, declanşat de atacul fără precedent al mişcării islamiste palestiniene Hamas asupra teritoriului israelian pe 7 octombrie, violenţele s-au intensificat în Cisiordania.
Antonio Guterres şi-a reiterat apelul pentru o încetare imediată a focului în Fâşia Gaza şi eliberarea necondiţionată a tuturor ostaticilor. „Situaţia umanitară din Gaza este o pată morală pentru noi toţi”, a mai spus el. Preluare Agerpres