Majorarea accizelor la carburanți, programată la 1 iulie. Economiștii avertizează că o nouă creştere a preţurilor la pompă coincide cu perioada concediilor

22 mai 2024, 16:04 (actualizat 22 mai 2024, 18:53)

Abia ce se mai ieftiniseră în ultima vreme, că benzina şi motorina s-ar putea scumpi din nou. De la 1 iulie, Guvernul are în plan să crească accizele la carburanți. Ar fi a doua creștere a accizelor la aceste produse de la începutul anului. Economiștii pun măsura pe seama găurii tot mai mari de la bugetul de stat şi avertizează că o nouă creştere a preţurilor la pompă ar putea duce la scumpiri în lanţ, chiar în perioada concediilor.

În decembrie, anul trecut, Guvernul a decis să crească accizele la carburanți, în două etape, când a aprobat un pachet de măsuri fiscal-bugetare. Prima majorare a accizelor a avut loc la 1 ianuarie. Atunci, prețul benzinei a crescut cu 29 de bani pe litru, iar cel al motorinei cu 26 de bani pe litru.

A doua majorare e programată la 1 iulie. Litrul de benzină ar urma să se scumpească, astfel, cu 43 de bani, iar cel de motorină, cu 40 de bani.

În țară, litrul de benzină standard se vinde acum în medie cu 7 lei și 24 de bani, iar cel de motorină standard cu 7 lei și 21 de bani. Odată cu majorarea accizelor, de la 1 iulie, raportat la prețurile actuale, litrul de benzină standard ar urma să coste 7 lei și 67 de bani, iar cel de motorină standard, 7 lei și 61 de bani.

O nouă scumpire a carburanților, de la 1 iulie, ar veni în contextul în care prețurile la pompă au scăzut în ultima vreme. De exemplu, benzina e acum mai ieftină, în medie, cu 18 bani pe litru decât era la începutul lunii, iar motorina, cu 20 de bani pe litru.

Economiștii spun că Guvernul majorează accizele la carburanți pentru că gaura de la bugetul de stat e tot mai mare. Deficitul bugetar a depășit 2% din PIB numai în primul trimestru, în contextul în care ținta stabilită pentru tot anul e de 5%. În plus, scumpirea carburanților în vară ar coincide cu perioada concediilor, în care consumul crește.

Dan Schwartz, consultant fiscal: Această creștere se va regăsi în toate celelalte zone ale economiei întrucât combustibilii fac parte din costurile de producție ale majorității produselor. (…) Deci ne putem aștepta la o presiune inflaționistă, în continuare, în contextul în care România are încă cea mai mare inflație din Uniunea Europeană.

În prezent, taxele și accizele incluse în prețurile carburanților au ajuns să reprezinte aproximativ 43% din prețul de la pompă.

În benzinării, prețurile vor arăta cam așa:

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite