Sculptura ,,Bust de copil” realizată de Constantin Brâncuşi, expusă în București, la Palatul Cesianu-Racoviță
„Bust de copil”, realizat de Constantin Brâncuși în 1906, a fost prezentat, în premieră, la București, de Ziua Națională a marelui sculptor. Sculptura a fost achiziționată în 2018 de un colecționar român, de la o renumită galerie de artă din Londra, și, până duminică, poate fi admirată la Palatul Cesianu-Racoviță.
Lucrarea “Bust de copil”, expusă până duminică, în București, a fost realizată la puțin timp după ce Brâncuși a ajuns în Franța.
Impresionează în special prin taina adânciturilor în loc de ochi și prin diversitatea nuanțelor întunecate, semn al șlefuirii aplicate, cu degetele, de sculptor.
Doina Lemny, doctor în Istoria Artei: Este începutul unei serii de copii, de busturi de copii, pe verticală. Acest ghips, împreună cu încă două alte busturi, au fost prezentate la două saloane din Paris, în 1906, cu opere realizate în 1906, unde Brâncuși a fost remarcat de Rodin.
Horia-Roman Patapievici, preşedinte, Casă de Licitaţie, Bucureşti: Lucrarea a fost achiziționată probabil de un prieten al sculptorului, pictorul Ștefan Popescu, și, prin diferite mâini, a ajuns în cele din urmă, în 2018, la Sotheby’s, în Londra, unde a fost achiziționată de un concetățean de-al nostru, cu prețul de 650.000 de lire sterline, care, cu tot cu taxe, și transformată în euro, la zi, ar fi cam un milion de euro.
Ziua Națională Constantin Brâncuși, 19 februarie, a fost stabilită prin lege, în 2015.