Schimbare de ton la Caracas, după ce Trump nu a exclus posibilitatea unui nou atac. Blocada impusă de SUA, încălcată

5 January 2026, 18:50

Președinta interimară a Venezuelei a declarat că ţara sa doreşte o coexistență pașnică cu Statele Unite. Pe de altă parte, Donald Trump a transmis că nu exclude posibilitatea unui nou atac în Venezuela, în cazul în care conducerea interimară a țării nu cooperează cu Washingtonul. O stare de tensiune domneşte la granița dintre Venezuela și Columbia din cauza incertitudinii politice care s-a instalat la Caracas după capturarea dictatorului Nicolas Maduro.

Președinta interimară a Venezuelei a transmis pe o rețea de socializare că ţara să aspiră să trăiască fără amenințări externe. Pe un ton reconciliant, Delcy Rodriguez a invitat guvernul Statelor Unite să ia parte la elaborarea unui program de cooperare echilibrată și respectuoasă.

Presiunea asupra noii conduceri de la Caracas este mare. Într-un interviu acordat publicației The Atlantic, Donald Trump a declarat despre Delcy Rodriguez că, dacă nu face ceea ce trebuie, va plăti un preţ foarte mare, probabil mai mare decât Maduro.

Donald Trump, președintele SUA: Suntem în legătură cu oamenii care tocmai au depus jurământul. Și nu mă întrebați cine este la conducere, pentru că vă voi da un răspuns care va fi foarte controversat.
– Ce înseamnă asta?
– Înseamnă că noi suntem la conducere.

Secretarul de stat Marco Rubio a explicat că operațiunea de capturare a dictatorului venezuelean nu a necesitat aprobarea Congresului Statelor Unite.

Marco Rubio: Aceasta nu a fost o acțiune care să necesite aprobarea Congresului. De fapt, nu putea necesită aprobarea Congresului, deoarece nu a fost o invazie. Nu este o operațiune militară extinsă. Este o operațiune foarte precisă, care a implicat o acțiune de câteva ore. A fost, de asemenea, o operațiune
foarte delicată.

După două zile de la evenimentele din America Latină, o reacţie a venit și din partea Chinei, care a condamnat ferm atacul american asupra Venezuelei. Beijingul a cerut eliberarea imediată a președintelui Nicolas Maduro.

Între timp, guvernul Columbiei a trimis trupe la granița cu Venezuela pentru a preveni eventuale probleme migratorii. Populația se teme că Statele Unite ar putea lansa un al doilea atac asupra țării lor.

Pe fondul incertitudinii din statul sud-american, aproximativ 12 petroliere încărcate cu petrol au părăsit în ultimele zile apele Venezuelei cu sistemele de localizare dezactivate, fapt care încălcă blocada impusă de Statele Unite.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite