Schimb dur de replici între purtătorul de cuvânt al BOR, Vasile Bănescu, și Arhiepiscopul Tomisului, care a făcut noi declarații controversate

10 ianuarie 2024, 14:59 (actualizat 10 ianuarie 2024, 20:03)

Replici dure la vârful Bisericii Ortodoxe Române și noi atacuri între purtătorul de cuvânt al instituției, Vasile Bănescu, și Arhiepiscopul Tomisului, Teodosie.

În urmă cu câteva zile, Arhiepiscopul Tomisului a făcut noi declaraţii controversate. Astfel, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie a afirmat că fumătorii nu au voie să bea agheasmă de Bobotează pentru că „sunt mai rău ca păgânii”. Înaltul prelat a mai spus că „femeile care sunt într-o perioadă de necurăţie” nu pot bea agheasma sfinţită de Bobotează, dar o pot lua şi aduce acasă. „Nu s-ar cuveni” nici relaţiile trupeşti dintre soţi după Bobotează, cât timp se ia agheasma mare, a mai spus Teodosie.

Declarațiile au fost făcute la Radio Doborgea, unde Arhiepiscopul Tomisului a vorbit despre rânduieli bisericești care trebuie respectate la început de an.

Purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române a reacționat la aceste afirmații. „Cel luptat de o patimă” are şi el nevoie de ajutorul lui Hristos, iar fiziologia nu este sinonimă cu necurăţia şi nici aghiasma cu Sfânta Împărtăşanie, a afirmat Vasile Bănescu, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Cei care, afectaţi grav de ideologiile cristofobe, numesc în derâdere creştinismul, creştinopatie, primesc un nesperat şi consistent ajutor de la cei care, în nebunia idolatrizării ignoranţei lor inclusiv teologice, trântită zgomotos pe taraba ritualismului religios, îl trimit pe fumător în iad, pe femeia cu fiziologie normală afară din biserică şi pe ambii cât mai departe de aghiasma mare şi mică”, a mai scris Vasile Bănescu.

Arhiepiscopia Tomisului a reacționat printr-un comunicat oficial, în care se arată că „Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, își menține cu fermitate atitudinea de militant anti-fumat, exprimându-se în spațiul public împotriva acestui viciu, cauză principală a morții anuale a peste 7 milioane de persoane care fumează activ și a peste 1,3 milioane de persoane afectate indirect (prin „fumatul pasiv”)”. De asemenea, în comunicat se explică faptul că „accepțiunea canonică și duhovnicească ortodoxă prevede că atât sinucigașul cât și persoana cauzatoare (cu voie sau fără de voie) a morții cuiva se îndepărtează de comuniunea cu Dumnezeu (comuniune exprimată vizibil în Ortodoxie, prin Taina Sfintei Împărtășanii, apoi prin consumul aghesmei și a anaforei). Prin urmare, fumătorul, care în mod voluntar își ucide lent organismul și în mod involuntar participă la uciderea semenului său prin exalarea fumului, se plasează pe el însuși înafara comuniunii cu Dumnezeu (care are loc în și prin Biserică).”

Comunicatul continuă cu un mesaj dur la adresa purtătorului de cuvânt al BOR. „Talentatului scriitor Vasile Bănescu, purtător de cuvânt al Patriarhiei Române pe pagina personală de pe o rețea de socializare, căruia îi adresăm un sincer și tolerant „La mulți ani!”, îi transmitem că juisarea intelectualist-utopică pe gama redusă a unei terminologii (inclusiv teologice) „de budoar” este principala sursă de încurajare a ideologiilor cristofobe, având în subsidiar, desigur, și „ignoranța inclusiv teologică, trântită zgomotos pe taraba ritualismului religios”. Această săritură donquijotescă, plină de zel iacobin (ilar și defazat istoric), la gâtul unui ierarh al Bisericii care își îndeplinește – cu inevitabilele limite personale, însă cu onestitate – datoria păstorească, pe linia trasată de Sfânta Scriptură, de Sfinții Părinți și de colecția canonică a Bisericii și care nu trimite pe nimeni în iad pentru că fumează, nici nu exclude din biserică „femeia cu fiziologie normală” (așa cum apare în „comunicatul” talentatului domn Bănescu), ci doar reamintește societății grăbite în care ne ducem viețile că Biserica are rânduieli care nu se pot schimba după capriciile modei, se dovedește, din nou și din nou, una nefericită, călcătoare, nepermis de des, a principiului: „Orice împărăţie care se dezbină în sine se pustieşte, orice cetate sau casă care se dezbină în sine nu va dăinui” (Matei 12, 25).”

Nu este pentru prima dată când au loc atacuri între Arhiepiscopul Teodosie și purtătorul de cuvânt al BOR. În 2023 au avut loc mai multe schimburi de replici dure între cei doi, pe subiecte precum aprinderea luminii sfinte la Ierusalim sau celebrarea Paștelui. În scandal a intervenit în aprilie 2023 și Patriarhul Daniel, care a afirmat că tensiunile produc ”tulburare în Biserică”.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite