Scandal medical la Constanța: 11 medici, anchetați după moartea a doi copii la Spitalul Județean

25 February 2026, 12:43

Unsprezece medici, printre care și președintele Colegiului Medicilor Constanța, sunt anchetați în cazul celor doi copii tratați la Spitalul Județean Constanța, care au intrat ulterior în moarte cerebrală. Atenție, urmează informații cu impact emoțional.

Medicii sunt cercetați disciplinar, iar o comisie a Ministerului Sănătății analizează circumstanțele celor două decese. Poliția a deschis și un dosar penal in rem pentru ucidere din culpă.

Familiile așteaptă răspunsuri, la câteva săptămâni de la pierderea copiilor, și cer să se stabilească dacă a fost vorba despre o eroare medicală sau despre neglijențe în lanț.

Potrivit acuzațiilor, în unul dintre cazuri intervenția ar fi fost întârziată, iar îngrijirea din ATI, insuficientă, iar în cel de-al doilea ar fi apărut complicații grave imediat după operație.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite