Scandal în armata Germaniei, după descoperirea unor cazuri de extremism, abuzuri sexuale şi consum de droguri
Scandal în Armata Germaniei, după descoperirea unor cazuri de extremism de dreapta, anti-semitism, abuzuri sexuale şi consum de droguri într-o unitate de parașutiști. Totul a pornit după ce femei soldat au depus plângeri pentru comportament inacceptabil şi extremism intern.
Acţiuni ferme au fost deja anunţate. Un inspector al Armatei a declarat în fața Comisiei de apărare a Bundestagului că 9 soldați au fost concediaţi, iar alte concedieri sunt în curs, în investigaţiile care vizează peste 50 de persoane.
De asemenea, au fost impuse sancțiuni disciplinare şi interdicţii de serviciu, iar unele cazuri au fost trimise Parchetului.
Armata dă asigurări că astfel de comportamente nu vor fi tolerate și că va recurge la “consecințe severe” pentru a restabili disciplina și încrederea, în timp ce autorităţile iau în calcul posibile alte cazuri, neraportate încă.
Agnieszka Brugger, membră a Comisiei de apărare a Bundestagului: Dacă există o politică de toleranță zero față de sexism, extremismul de dreapta și astfel de abateri grave, atunci aceasta trebuie aplicată de jos în sus și implementată la nivelurile intermediare.
Locotenent general Christian Freuding, inspector al armatei: Fără convingere interioară, fără un angajament ferm față de valorile noastre fundamentale, excelența militară este, de asemenea, lipsită de valoare.
Henning Otte, comisar parlamentar pentru forțele armate: Pentru a face dreptate acestor cazuri, a fost comandat studiul privind “zona neagră”, pentru a se obține o imagine clară asupra existenței altor cazuri care nu au fost încă raportate.

