Saxofonistul Sonny Rollins, ultimul “colos” al jazzului, a murit la vârsta de 95 de ani

Sonny Rollins, supranumit ‘Colosul saxofonului’, ultimul dintre marii artişti ai epocii de aur a jazzului, cu opere atât impetuoase, cât şi contemplative, a încetat din viaţă luni, la vârsta de 95 de ani, transmite marţi AFP care citează pagina oficială a artistului.

 ‘Cu profundă tristeţe şi cu imensă dragoste anunţăm trecerea în nefiinţă a lui Sonny Rollins’, se menţionează pe contul oficial al artistului de pe reţeaua socială X.

‘Colosul saxofonului a decedat în această după-amiază (luni, n.r.) la reşedinţa sa din Woodstock, New York, la vârsta de 95 de ani’, se arată în text fără a fi precizată cauza decesului.

Supranumit astfel după titlul capodoperei sale din 1956, albumul ‘Saxophone Colossus’, Sonny Rollins s-a impus printr-o forţă inovatoare exprimată prin hard bop, un subgen intens al jazzului, eliberat de constrângerile structurale ale genului.

Sonny Rollins era considerat unul dintre cei mai mari saxofonişti ai lumii, alături de Charlie Parker, Coleman Hawkins sau John Coltrane.

Spre deosebire de mulţi artişti din această perioadă a jazzului postbelic, care au dispărut prematur, Sonny Rollins s-a bucurat de o carieră lungă şi prolifică, continuând să lucreze şi după vârsta de 80 de ani, în pofida problemelor respiratorii care îi limitau performanţele.

Într-un interviu acordat AFP în 2016, el îşi punea longevitatea pe seama yoga – care l-a ferit de alcool şi de droguri – dar, mai ales, pe seama setei sale de creaşie. ‘Sunt încă în viaţă pentru că încă învăţ’, a afirmat el.

Născut la New York pe 7 septembrie 1930, Theodore Walter Rollins a crescut în Harlem, epicentrul culturii afro-americane, unde s-a format în muzică la celebrul Apollo Theater.

A înregistrat pentru prima dată în ianuarie 1949, când avea doar 18 ani, iar doi ani mai târziu, cântase deja alături de legende ale jazzului precum Charlie Parker, Miles Davis sau Thelonius Monk.

Cu părinţi originari din Insulele Virgine, el a integrat moştenirea caraibiană în muzica sa, precum în ‘St. Thomas’, fără îndoială cea mai cunoscută piesă a sa, construită pe baza unui calypso pe care l-a auzit în copilărie.

‘Când cânt şi improvizez, nu mă gândesc, pentru că muzica vine, de altfel, din subconştient’, declara artistul în 2010 pentru site-ul The Root.

În 1959, din dorinţa de a fugi de celebritate, s-a stabilit pe podul Williamsburg care leagă Brooklyn de Manhattan, unde a cântat zi şi noapte timp de trei ani, indiferent dacă ploua sau bătea vântul. Experienţa i-a inspirat piesa ‘The Bridge’, lansată în 1962.

În 1966, şi-a acordat o nouă pauză, iniţiindu-se în meditaţia zen în Japonia, înainte de a petrece mai mulţi ani într-un ashram din India, unde a ajuns cu un rucsac şi cu saxofonul său.

În 1958, în plină mişcare pentru drepturile civile, Sonny Rollins a compus ‘Freedom Suite’, un album ecou al luptei afro-americanilor pentru egalitate.

Câteva decenii mai târziu, Rollins va exprima prin saxofonul său durerea americanilor după atentatele de la 11 septembrie 2001.

La patru zile după ce a fost nevoit să plece, la fel ca mii de newyorkezi, din clădirea în care locuia, situată nu departe de World Trade Center, el a susţinut un concert la Boston, care a devenit ulterior un album live, ‘Without a song: The 9/11 Concert’, în memoria victimelor atentatelor.

Albumul a fost lansat în 2005, la un an după moartea celei care i-a fost soţie şi manager timp de aproape 40 de ani, Lucille.

‘La un moment dat în viaţa mea, am crezut că lumea asta se poate schimba şi că poate deveni mai paşnică, cu mai multă iubire între oameni şi mai multă speranţă’, mărturisea el în 2016. ‘Dar am învăţat şi am trăit ceva mai mult. Mi-am dat seama că lumea asta nu se va schimba niciodată. Lumea asta este destinată să fie un loc al războaielor, al crimelor, al bolilor, al morţii. Asta este lumea noastră’, a declarat la acea vreme Sonny Rollins.