Sărbătorile aduc un aer tot mai poluat. Senzori înroşiţi pe harta calității aerului din Bucureşti

Tot acest du-te-vino din această perioadă se resimte și în calitatea aerului. În Capitală este irespirabil. Traficul, încălzirea rezidenţială şi industria sunt cei trei factori de care depinde calitatea aerului. Senzorii independenţi au înregistrat în ultimele zile depăşiri constante ale valorilor maxime admise. Şi senzorii Ministerului Mediului indică valori mari.
Cu senzori înroşiţi de la Nord la Sud şi de la Est la Vest, aşa arăta harta calității aerului din Bucureşti, în această dimineaţă, pe staţiile independente de monitorizare. Erau valori de 100 şi peste această limită, adică un nivel de poluare foarte ridicat. Ceea ce se resimte constant în oraş și de şoferi, şi de pietoni.
O simţim tot timpul, mai ales că fetiţa este alergică. Strănută tot timpul, o mănâncă ochii, tot timpul avem probleme şi se resimte, mai ales că eu stau, aici, în centru, e groaznic.
Se resimte, dar mai ales în pasaj, nu cred că merge ventilaţia, se şi vede, de fapt.
E posibil să nu ne dăm seama, deoarece trăim în mediul ăsta de ceva timp şi e greu să realizezi diferenţa.
În această perioadă, sunt toate condițiile îndeplinite pentru un aer irespirabil. Vremea nu ajută la dispersia particulelor de PM10 şi PM 2,5, adică acele particule extrem de fine de praf. Traficul e îngrozitor la orice oră din zi. Iar în timp ce ne încălzim locuinţele, deteriorăm, de fapt, aerul de afară.
Mai ales că locuiesc şi aici, în centru. Ce să fac? Respir acest aer şi nu am efectiv eu, ca persoană, ca persoană fizică, nu am ce face.
La frigul care este afară nu mai simţi.
Eu cred că este în parametri, aşa a fost mereu. Oraşul ăsta a fost poluat tot timpul.
Încercăm să ne luăm o maşină mai puţin poluantă. Aşa încercăm. Şi să plantăm mai mulţi copaci, că asta clar o facem la ţară.
Andrei Corlan, comisar general Garda Naţională de Mediu: În special pentru această perioadă un aport evident la calitatea negativă a aerului din Bucureşti o reprezintă încălzirea rezidenţială. Nu putem neglija traficul care, în proporţie de 58%, contribuie la deprecierea calităţii din Bucureşti. În ultimă instanţă, 13% avem industria şi alte servicii.
La deprecierea calităţii aerului contribuie şi arderile ilegale de deşeuri, dar, spune ministrul Mediului, acestea nu reprezintă principala sursă de poluare.
Mircea Fechet, ministrul Mediului: Soluţia ar fi să avem din ce în ce mai multe maşini care poluează mai puţin. Dacă discutăm de incălzirea rezidenţială, din păcate, deşi există acces la rețele de gaz, foarte mulți cetățeni aleg încă să se încălzească cu lemne de foc.
Garda Naţională de Mediu face un control la Primăria Capitalei, după ce a trimis multe notificări privind calitatea aerului. 23 numai în acest an.