Sângeorz Băi: Un polițist a făcut uz de armă după ce a fost lovit în cap cu o bâtă. Atacatorul a fost împușcat mortal
Un apel la 112 i-a mobilizat pe polițiști să intervină într-o gospodărie din Sângeorz Băi unde era un conflict violent.
Un tânăr de 22 de ani l-ar fi atacat pe un vecin cu o bâtă chiar în curtea acestuia. Bărbatul s-a ales cu un picor rupt și a sunat la poliție.
Când au ajuns oamenii legii, tânărul agresor se întorsese în gospodăria părinților. A părut cooperant și se pregătea să-i însoțească pe polițiști la secție. Brusc a luat din nou bâta și l-a lovit peste cap pe unul dintre agenți. Apoi s-a năpustit şi asupra celuilalt polițist.
Martorii povestesc că mama ar fi încercat să-l apere cu propriul corp, însă glonțul a rănit-o superficial și s-a oprit în abdomenul tânărului. Acesta a fost dus în stare gravă la spital și nu a supraviețuit. Internat a fost și polițistul lovit cu bâta.
Alte două persoane au ajuns la spital: mama tânărului care a murit și vecinul lovit cu bâta peste picioare. Femeia a fost externată încă de azi-noapte, dar bărbatul a rămas este internat la ortopedie.
Ancheta a fost preluată de procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud.