Șamanul american, după căsătoria cu prințesa norvegiană Martha Louise: Este cea mai uimitoare femeie
Cea mai așteptată dar și cea mai controversată nuntă a anului a avut loc într-un oraș din vestul Norvegiei. Fiica cea mare a regelui Norvegiei s-a căsătorit cu un american cu dosar penal, care se consideră şaman și susține că a înviat din morți. Prințesa e pasionată de spiritism. Este a patra în linie la moștenirea tronului Norvegiei, dar nu mai e membră a Casei Regale, după ce a renunțat la îndatoririle oficiale.
În pofida viziunilor lor religioase îndepărtate de creștinism, prințesa și șamanul și-au oficializat căsătoria potrivit obiceiurilor norvegiene, într-o biserică, binecuvântați de un preot.
După ce s-au căsătorit oficial, într-un cadru restrâns, prințesa Martha Louise și soțul ei american au apărut în public, pentru a-și etala dragostea, dar și verighetele scumpe.
Tinerii căsătoriți au fost salutați de câțiva admiratori. Iar șamanul american a vorbit puțin și cu reporterii prezenți la eveniment.
– Ce aveţi de spus despre soţia dumneavoastră, frumoasa dumneavoastră soţie?
– Cred că este cea mai uimitoare femeie şi o femeie minunată şi sunt mândru că m-am căsătorit cu ea.
Prințesa Martha Louise l-a cunoscut pe șamanul din California în urmă cu cinci ani, iar de atunci sunt împreună.
De altfel, americanul a spus într-un interviu că în copilărie a avut o premoniție că se va căsători cu o prințesă norvegiană.
Alături de prințesă și șaman au fost și fețe regale din alte țări sau vedete locale, din viața culturală sau mass media.
Prinţesa Sarah Jane Culberson, Sierra Leone: Îmi place. Prinţesa Martha Louise este o bună prietenă şi sunt foarte încântată. Am fost împreună şi am dansat, dar nu am vorbit foarte mult. A fost foarte distractiv, a fost magic.
Harald Ronneberg, vedetă TV din Norvegia: Am fost detul de relaxaţi. Pentru a putea sărbători în acest mediu. Toate onorurile către Martha, Durek şi Familia Regală, care au făcut acest lucru pentru noi şi Norvegia.
Regele Harald, în vârstă de 87 de ani, și soția sa, Sonia, nu au putut lipsi de la nunta primului lor copil.
La căsătoria surorii sale mai mari a fost prezent și prințul moștenitor al Norvegiei, Haakon, împreună cu soția sa.
Invitații de seamă au purtat costume tradiționale norvegiene, doamnele, și frac, domnii.
Odată cu această căsătorie, șamanul american se va muta definitiv în Norvegia, dar nu va primi un titlu princiar.
