Vineri 23 mai 2025 | București 28˚C / Cer variabil

Salvamont Maramureș | Inteligența Artificială va fi folosită în misiunile de salvare. România este singura țară din lume care are un Centru Național licențiat de salvare cu drone și analiză a datelor folosind inteligență artificială

9 august 2023, 18:09

Salvamontiștii din Maramureș au avut anul acesta peste 100 de misiuni de salvare. De câteva luni au început să folosească trei drone, iar acum au și un program care poate procesa extrem de rapid imaginile trimise de aparate pentru afla coordonatele GPS ale celui care cere ajutor. Dronele trimit imaginile fie la Centrul local de căutare-salvare, fie direct echipei din teren.

CIPRIAN ZAMFIRESCU – reprezentant al partenerului de tehnologie al Salvamont: Ajută salvatorii să fie mai rapizi și să nu-și riște viața. Avem o dronă care face semnal pe munte de 10 ori mai rapid și la 10 km distanță. Avem un sistem de fotogrametrie folosind drone mult mai mici care sunt capabile să scaneze zone mult mai largi de până la 24 de hectare. Sistemul este capabil să identifice indicii omenești într-un ecosistem natural, cum ar fi un munte, o poiană și să ia fiecare imagine, o sparge în bucățele și identifică dacă cumva există o alură umană, geaca unui om sau chiar o urmă de câine.

Noul sistem de analiză a datelor va face ca intervențiile să fie mult mai eficiente.

DAN BENGA – şef Serviciul Judeţean Salvamont Maramureș: O să fim capabili să analizăm datele din teren, putem transmite colegilor exact locația și nu mai pierdem mult timp cu căutarea. Se pot folosi vara și iarna și noaptea pentru că sunt cu termoviziune și transmit în timp real.

România este singura țară din lume care are un Centru Național licențiat de salvare cu drone și analiză a datelor folosind inteligență artificială.

SABIN CORNOIU – preşedinte, Salvamont România: Putem procesa imagini transmise din orice colț al țării, nu doar din zona montană. Toate instituțiile statului sau voluntarii care vor să caute oameni cu drone pot transmite date că să le procesăm. Avem echipaje de căutare cu drone în 18 județe, peste 100 de drone și operatori la nivel național, iar în 11 județe implementăm acest program de inteligență artificială de căutare a persoanelor dispărute.

După centrele de la Neamț, Prahova și Maramureș încă 8 centre locale de căutare-salvare asistate de inteligență artificială vor fi deschise până la sfârșitul lunii.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite